Brașov. Allen Coliban: „Suntem din ce în ce mai aproape de momentul în care vom deschide curțile școlilor pentru copiii”

Last Updated on mai 19, 2021 Primarul Allen Coliban le face o surpriză copiilor. Anunță că va deschide curțile școlilor pentru joacă.

Allen Coliban:Suntem din ce în ce mai aproape de momentul în care vom deschide curțile școlilor pentru copiii din Brașov!
Am reușit să finalizăm regulamentul de implementare a proiectului “Fără lacăte pe curtea școlii”, pe care îl supunem de azi dezbaterii publice, pentru a ne asigura că includem în el toate sugestiile voastre de îmbunătățire înainte de a-l pune pe agenda Consiliului Local: https://bit.ly/3bCVC5L

Brașov. Allen Coliban: „Suntem din ce în ce mai aproape de momentul în care vom deschide curțile școlilor pentru copiii” 1

Am avut un dialog constant cu Inspectoratul Școlar Județean, pentru a putea face, în această primă fază, o selecție cât mai largă de școli care să îndeplinească toate criteriile de siguranță. Vorbim aici de existența unui paznic sau a unui sistem de supraveghere, dar și de dotarea corespunzătoare din perspectiva bazei materiale, care presupune ca instalațiile pentru sport să îndeplinească normele de siguranță.

În fazele ulterioare, urmărim să deschidem toate terenurile de sport ale școlilor din Brașov. Prin implementarea acestui proiect, vom ajunge practic să triplăm suprafețele destinate sportului disponibile brașovenilor.

Prin regulamentul pe care îl supunem dezbaterii se stabilesc programul de acces, care ține cont de anotimp și de orarul cursurilor, dar și o serie de obligații și restricţii care trebuie respectate de către beneficiari. Astfel, curțile școlilor vor putea fi folosite numai pentru activități sportive conforme cu amenajările și dotările existente. Sunt interzise fumatul, consumul de băuturi alcoolice sau accesul cu mașini sau motociclete, iar cei care distrug echipamentele sau aduc prejudicii unităților de învățământ vor suporta toate cheltuielile necesare pentru reparații sau înlocuiri.

Așa cum se întâmplă și în prezent, tot ce ține de dotare cade în sarcina Primăriei Brașov. Ne vom asigura, pe de o parte, că dotările sunt corespunzătoare, iar pe de altă parte, că ele sunt și folosite, pentru că este păcat, mai ales pe perioada vacanțelor școlare, ca toate aceste dotări să stea sub lacăt și să nu fie folosite de nimeni.
Așteptăm sugestiile voastre pentru îmbunătățirea acestui regulament până pe 6 iunie, urmând ca, după decizia Consiliului Local, să trecem și la punerea lui în aplicare.

Advertisements
Previous Story

Foto Brașov. Parcare record, nu parc. USR a reușit în doar o lună să înceapă amenajarea unei parcări. Spațiile verzi nu mai sunt o prioritate?

Next Story

(Foto) Accident Brașov. Motociclist la un pas de moarte, în zona Decathlon