Brașov. George Scripcaru a fost trimis în judecată de DNA. Câți ani de pușcărie poate face pentru șantaj

Last Updated on decembrie 10, 2020 Fostul primar  George Scripcaru a fost trimis astăzi în judecată de DNA pentru șantaj. În același dosar este trimis în judecată și George Cornea, șef la RATBV.

Procurorii DNA: În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 674/VIII/3 din 23 octombrie 2020, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:

Brașov. George Scripcaru a fost trimis în judecată de DNA. Câți ani de pușcărie poate face pentru șantaj 1

SCRIPCARU GEORGE, la data faptei primar în exercițiu al municipiului Brașov, cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată,
CORNEA GEORGE MIHAI, director general al Regiei Autonome de Transporturi Brașov (R.A.T.B.V.) S.A., cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj în forma complicității, comisă în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În calitate de primar al municipiului Brașov înscris în cursa electorală pentru obținerea unui nou mandat, inculpatul Scripcaru George l-ar fi amenințat, la data de 12 august 2020, pe unul din angajații societății comerciale care difuza spoturi electorale în interiorul autobuzelor aparținând Regiei Autonome de Transporturi Brașov (R.A.T.B.V.) S.A., că firma va avea de suferit dacă nu oprea imediat difuzarea acelor reclame.

Firma respectivă semnase un contract de locațiune cu R.A.T.B.V. S.A. pentru spațiul din interiorul autobuzelor și, în perioada respectivă, începuse să difuzeze spoturi de promovare electorală a candidaților la Primăria Brașovului din partea partidelor cu care societatea încheiase anterior contracte de promovare.

În perioada 6-12 august 2020, același inculpat, prin intermediul lui Cornea George Mihai, director general al RATBV S.A., ar fi făcut presiuni asupra unei persoane din firma respectivă pentru a o constrânge să oprească difuzarea spoturilor electorale care priveau doar o anumită formațiune electorală și să promoveze gratuit, prin intermediul ecranelor LCD deținute de firmă, “realizările” primarului din cursul actualului mandat, mascate sub forma unor știri pozitive.

În baza prevederilor legale și a dispoziției din încheierea Curții de Apel Brașov, dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Covasna, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului și a acordurilor de recunoaștere a vinovăției la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Art 207 Șantajul | Codul Penal
(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Previous Story

BREAKING – 7067 de cazuri noi de Covid-19. 127 de oameni au murit. Situația la Brașov

Next Story

Tudor Benga vrea ca indicatoarele din Aeroportul Braşov să fie în patru limbi. Română, germană, maghiară și engleză