Brașov. O femeie a căzut de la etajul 6 al uni bloc. A murit pe loc

Last Updated on noiembrie 17, 2020 O femeie din Brașov a avut parte de o moarte violentă după ce a căzut de la etajul 6 al unui bloc, în această dimineață.

„La data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 07.00, Poliția Municipiului Brașov – Secția 4 Poliție, a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că o persoană de sex feminin s-ar fi precipitat de la fereastra locuinței sale, situată la etajul 6 al imobilului de domiciliu.

Brașov. O femeie a căzut de la etajul 6 al uni bloc. A murit pe loc 1

Echipajul medical care s-a deplasat la fața locului a declarat decesul. Cadavrul urmează a fi ridicat și transportat la SJML Brașov în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente in care se va propune solutie legală la finalizarea anchetei”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan, anunță mytex.ro.

Previous Story

Brașov. Prima ciocnire Adrian Veștea vs Allen Coliban

Next Story

Focar Brașov. Daniella: „Așa arata in fiecare dimineață autobuzul de pe linia 40. Stăm ca sardelele, claie peste grămadă….doar este virus! Domnule primar Allen Coliban va rog respectuos sa faceți ceva in acest sens! Plătim abonamente lunar ca sa ne îmbolnăvim?”