Brașov. 200 de femei infectate cu coronavirus au născut la Maternitate. Niciun nou-născut nu a fost infectat

Last Updated on noiembrie 20, 2020 Mircea Preda, directorul Maternității Brașov, a declarat ieri că în 9 luni de pandemie niciun copil nou născut nu a fost infectat cu coroanvirus.

„Toţi copiii proveniţi din mame pozitive (aproximativ 200, n.r.) au fost testaţi de câte două ori, au fost ţinuţi izolaţi şi testaţi de câte două ori cu teste PCR, rezultatele la un interval de 24 de ore şi niciun test nu a ieşit pozitiv, din fericire”, a declarat dr. Mircea Preda, citat de Biz Brașov. 

Brașov. 200 de femei infectate cu coronavirus au născut la Maternitate. Niciun nou-născut nu a fost infectat 1

Acest fapt s-a petrecut în condiţiile în care numărul bebeluşilor născuţi la Maternitatea Braşov a înregistrat pentru prima oară după 1990 o creştere semnificativă, de aproximativ 10 procente.

„Nu ştiu care este situaţia în alte părţi, dar, până acum, faţă de anul trecut, avem cam cu 300, 400 de naşteri în plus, cam 10% mai mult faţă de anul trecut”, a mai spus directorul Maternităţii Braşov. Spitalul a fost, astfel, în acest an, aproape de capacitatea maximă.

Previous Story

Brașov. Radu Dascalu, dezvăluiri despre Allen Coliban și munca sa de la Primărie: „Văd un om stors de vlagă…Are fața pământie, ochii afundați în orbite și parcă barba i-a crescut necontrolat de dimineață, când arăta impecabil, până în acest moment al zilei”

Next Story

(Video) Primarul Brașovului atacat de primarul Iașului. „Să-i fie rușine!”