Last Updated on septembrie 11, 2020 Intervenție de urgență pentru polițiști, jandarmi și medici, joi seară, în cartierul Noua, pentru a calma un scandalagiu.
Potrivit unor martori, un bărbat care locuiește într-un bloc situat pe strada Prunului, a aflat că soția lui ar fi fost implicată într-un accident rutier care a avut loc în județul Cluj. De supărare, omul a aruncat pe fereastră mai multe obiecte din locuința sa.
,,În această seară, în jurul orei 19.40, Secția 4 Poliție Brașov a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că, pe strada Prunului din municipiul Brașov o persoană aruncă bunuri din locuința proprie. Echipa operativă, care s-a deplasat la fața locului, a identificat persoana ca fiind un bărbat, în vârstă de 66 ani.
Acesta a primit asistență medicală la fața locului, iar ulterior a fost transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare. În urma acestui eveniment nu au rezultat victime. Polițiștii efectuează, în continuare, cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt.”, a explicat, pentru brasovtv.com, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Brașov, comisar de poliție Alina-Maria Ivan.
Vezi aici Video: