Brașov. Doi elevi infectați cu coronavirus. Profesorii nu intră în carantină, elevii da! Explicații Inspectoratul Școlar

Last Updated on septembrie 22, 2020 Coronavirusul începe să lovească școlile din Brașov. Ciudat este că profesorii nu sunt trimiși în carantină, dar colegii elevilor infectați da.

Un caz confirmat este la o clasă de a VIII-a, de la Colegiul Național „Unirea”, anunță Biz Brașov. 

Brașov. Doi elevi infectați cu coronavirus. Profesorii nu intră în carantină, elevii da! Explicații Inspectoratul Școlar 1

„De luni a intrat în izolare, iar reprezentanți DSP-ului au carantinat clasa, fără să închidă școala. Doar clasa respectivă a intrat în scenariul roșu. Cel puțin până miercurea viitoare”, a explicat Valentin Bucur, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Brașov.

Profesorii care au predat la clasa respectivă sunt în continuare la catedră. „Profesorii care au avut ore la clasa respectivă au purtat măști, au respectat regulile de distanțare, motiv pentru care DSP-ul a considerat că nu este necesară intrarea în carantină și a cadrelor didactice. Sunt în continuare la școală”, a mai spus Valentin Bucur.

Un alt caz de coronavirus este la Liceul de Muzică.

„Un caz este la Grădinița 9, un cadru didactic auxiliar, și un elev la Liceul de Muzică. Nu știm încă amănunte, am primit alerta de la DSP. Urmează ca DSP-ul să facă ancheta epidemiologică, iar noi, împreună cu Comitetul Județean pentru Situații de Urgență urmează să vedem ce măsuri luăm, în funcție de ancheta epidemiologică”, a explicat reprezentantul IȘJ Brașov.

Previous Story

La Brașov se deschide? Târgul de Crăciun Sibiu se ține și în acest an în ciuda pandemiei

Next Story

Video Brașov. Disperare maximă cu noua fântână arteziană din Răcădău. Ade: „Stau la câteva blocuri distanta de fântână si tâmpesc sa mai aud muzica de afara. Deși am închis fereastra, muzica reverberează pe Pietonala si se aude mai tare, mai departe”