Brașov. Alți elevi infectați cu coronavirus, alte clase închise

Last Updated on septembrie 24, 2020 Autoritățile au anunțat ieri 97 de cazuri de infectare cu coronavirus în Brașov. Doi dintre ei sunt elevi. Este vorba despre un elev de la Școala Gimnazială nr. 1, de clasa a III-a, și altul de clasa a II-a de la Școala Gimnazială nr. 15, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Brașov, Valentin Bucur, citat de mytex.ro.

(DSP) Brașov a hotărât închiderea claselor pentru două săptămâni, cursurile se vor face doar online.

Brașov. Alți elevi infectați cu coronavirus, alte clase închise 1

Valentin Bucur a mai declarat că unul dintre elevi este fiul uneia dintre cele educatoare de la Grădinița 9 Brașov, carantinate zilele trecute, după ce au fost în contact direct cu îngrijitoarea depistată pozitiv (detalii: BRAȘOV. Alte patru cazuri de COVID-19 în unități școlare. O clasă în „scenariul roșu”).

„Copilul său a fost ultima dată cu colegii în clasă vineri, când mama a fost declarată contact, dar doar ieri i-a ieșit testul. De altfel, copilul nu a mai fost la școală de luni”, a precizat Bucur.

O clasă de a VIII-a de la Colegiul Național „Unirea” și una de a XI-a de la Liceul de Arte Plastice „Hans Mattis Teutsch” au intrat marți în scenariul roșu (cursuri exclusiv online), după ce două eleve au depistate ca fiind infectate cu SARS-CoV-2.

În altă ordine de idei, Prefectura anunță că se închid școlile unde vor fi secții de votare pentru alegerile de duminică.

Instituția Prefectului Județul Brașov: „HOTĂRÂREA nr. 46 din 23.09.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, privind suspendarea activităților didactice în unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru alegerile locale 2020”
Brașov. Alți elevi infectați cu coronavirus, alte clase închise 2

Brașov. Alți elevi infectați cu coronavirus, alte clase închise 3

Previous Story

Lucian Mindruta: „Allen Coliban are sanse la Brasov”. Ultimele calcule înainte de alegeri. Cum pot pierde Scripcaru și Veștea în fața celor de la USR

Next Story

Focar și în Poiana Brașov!  19 sportivi infectați cu coronavirus