Last Updated on august 13, 2020 Alianța USR-Plus, pe municipiu, stă foarte bine politic, ceea ce a declanșat o stare de psihoză în rândul celor de la PNL. Mulți dintre ei vor rămâne fără posturile ocupate în diverse instituții publice din 27 septembrie, data alegerilor locale. USR-Plus are șanse mari să obțină majoritate în Consiliul Local.
Allen Coliban: „Ieri am înțeles că nu mă bat cu Scripcaru. Mă bat cu frica pe care a băgat-o în oameni administrația lui.
Îmi place de tine, dar nu pot să te susțin pe față, spun oamenii de afaceri brașoveni. Îmi trimite Scripcaru control, nu-mi dă autorizație, îmi distruge afacerea.
Pari capabil și onest, dar nu pot să dau like paginii tale, îmi zice o doamnă, dacă văd ăștia din Primărie, îmi fac șicane și chiar mă pot da afară.
Voluntarii care strâng semnături pentru candidatura mea sunt filmați, monitorizați de către autoritățile aflate, nu-i așa, în slujba boierului local Scripcaru, nu a cetățeanului plătitor de taxe.
Deși am avut o înțelegere încă din luna iunie pentru accesul la panouri outdoor, acesta mi-a fost blocat de PNL care le-a închiriat aproape pe toate. Am făcut rost de 5.
Unii ar zice că nu este frică, ci este lașitate. Alții că e compromis. Alții că este complicitate. Posibil.
Ce știu eu și nimeni nu-mi poate scoate din cap este că m-am născut într-un oraș care, în 1987, s-a ridicat împotriva unei dictaturi criminale. Un oraș al curajului, nu al complicității, compromisului, fricii.
Pentru mama mea, pentru bunica și pentru fetele mele, eu nu pot să mă las cuprins de frică. Nu vreau să trăim într-un sistem care mimează democrația, ca în Bielorusia lui Lukașenko.
Semnați, donați și oferiți-vă voluntari pentru campania mea și haide să-i arătăm lui George Scripcaru și mafiei transpartinice care îl susține, că avem curaj să facem din Brașov orașul unde se trăiește cel mai frumos din România.
P.S.: Aici e fiica mea Runa, testând plină de curaj leagănul făcut de tatăl ei, pe vremea când Brașovul trăia în zodia lui Merge și Așa”.