Dorian Lungu: „Cea mai mare parte a vieții mele mi-am petrecut-o la mai puțin de 20 de metri de cel mai mare spital din Brașov. Așa a fost să fie. Am copilărit jucând fotbal în curtea spitalului, cu bolnavi, șchiopi, operați și tot felul de oameni necăjiți și suferinzi. Am învățat că oricât de tare te crezi, o fărâmă de virus sau o clipă de neatenție îți pot demonstra cât de mic și neînsemnat ești. Și am mai învățat că teama, este un sentiment uman cât se poate de normal. Și de toxic”

Last Updated on iulie 25, 2020 Frica poate fi la fel de devastatoare ca boala. De frică se fac multe greșeli iar când colectivități sunt prinse de frică este greu de comunicat rațional cu ele.

Dorian Lungu: „Cea mai mare parte a vieții mele mi-am petrecut-o la mai puțin de 20 de metri de cel mai mare spital din Brașov. Așa a fost să fie. Am copilărit jucând fotbal în curtea spitalului, cu bolnavi, șchiopi, operați și tot felul de oameni necăjiți și suferinzi.

Dorian Lungu: „Cea mai mare parte a vieții mele mi-am petrecut-o la mai puțin de 20 de metri de cel mai mare spital din Brașov. Așa a fost să fie. Am copilărit jucând fotbal în curtea spitalului, cu bolnavi, șchiopi, operați și tot felul de oameni necăjiți și suferinzi. Am învățat că oricât de tare te crezi, o fărâmă de virus sau o clipă de neatenție îți pot demonstra cât de mic și neînsemnat ești. Și am mai învățat că teama, este un sentiment uman cât se poate de normal. Și de toxic” 1

Toți aceștia ne luau apărarea atunci când administratorul stației de oxigen ne fugărea sau ne prindea mingea și ne-o spărgea. Poate că în minutele acelea când se jucau cu noi, uitau de ce erau de fapt acolo. Sau poate că nu. Cu cei mai vechi stabileam relații de prietenie. Le cumpăram țigări, le luam un corn sau un suc și niciodată nu acceptam bacșiș pentru asta. O înghețată sau o bucată de plăcintă, da.

În curiozitatea copilăriei, pândeam să vedem ce se întâmplă la crematoriul de acolo. Așa îl numeam noi. Apoi trăgeam cu urechea la discuțiile pline de probleme și tristețe pe care le purtau bolnavii cu rudele acestora, pe băncuțele din curtea spitalului.

Apoi am crescut și lucrurile s-au mai schimbat, dar tot trec zilnic pe lângă spital. Și foarte rar văd ceva care să mă facă să zâmbesc. Am văzut multă durere și multă teamă, am văzut diferite forme de deznădejde și chiar de disperare.

Am învățat că omul este foarte fragil iar apoi, viața mea m-a învățat că poate să fie foarte puternic. Am învățat că oricât de tare te crezi, o fărâmă de virus sau o clipă de neatenție îți pot demonstra cât de mic și neînsemnat ești. Și am mai învățat că teama, este un sentiment uman cât se poate de normal. Și de toxic. Teama te poate face să te transformi așa cum nici nu îți imaginezi. Te poate paraliza în neștiință sau îți poate demonstra de ce ești capabil fără să fii erou.

Eu cred că o societate civilizată nu trebuie să se teamă. Totul poate începe și se poate sfârși la fel de bine cu sau fără frică. Sau poate să continue la fel.

Și mai cred că inducerea sentimentului de frică, de teamă, este unul din primele semne ale faptului că fie nu știi să comunici eficient, fie ai de-a face cu un interlocutor submediocru”.

Previous Story

George Bonea: „De 5 zile n-am apă caldă așa că am plecat pănă colea să fac un duș. Gabriela, dă un bip când vine apa caldă, ok?”

Next Story

Brașov. Au avansat lucrările la Spitalul modular de la Județean. Aerul din interiorul spitalului modular va fi evacuat la exterior respectând protocolul epidemiologic impus, astfel încât acesta să nu infecteze alte persoane