Brașov. George: „Terasele din Centru erau arhipline, lipsind măsurile de protecție. Orice fel de măsuri… Păi, dacă în orașe, în punctele de socializare, în orice fond de interacțiune socială, oamenii se poartă de parcă suntem în 2019 și nu în …”

Last Updated on iunie 15, 2020 Brașovul este în top 3 orașe din România la poluare dar și la numărul de îmbolnăviri cu coronavirus. Să fie o coincidență? Să fie doar vina brașovenilor și a turiștilor că nu mai poartă mască? Sau plămânii brașovenilor sunt mai sensibili din cauza poluării?

George Alexandru Costan: „DESPRE PARTEA URÂTĂ A UNEI EVADĂRI ÎN SF. GHEORGHE.
Ca tot omul, mi-am dorit să mă bucur de week-end și am ales o evadare în Sf. Gheorghe, mai ales pentru că-mi place să merg cu trenul. Până la prima terasă din orășel, prima observație a fost că oamenii nu mai poartă măști și nu le mai pasă de cei din jur.

Deci, am luat un Uber, cu șoferul purtând mască și lăsându-mă doar în spate să stau. La gară, mi-am luat un langoș (foarte bun, de altfel), dar cu personalul neprotejat. La casa de bilete, personalul fără masca pe bot, deși gestiona cash. În tren, personalul și oamenii fără mască. Nu tu, dezinfectant, deși mizerie cruntă în trenul de pe ruta Brașov-Sf. Gheorghe. Oamenii nu purtau măști, dar nici geamuri deschise nu voiau.

Ajuns în oraș, îl găsesc aproape pustiu. Oamenii stăteau în case ori ieșiseră la plimbări sau la terase, DAR respectând măsurile de distanțare socială. Nu am văzut grup mai mare de trei persoane care să nu fie familie. Am avut dezinfectant, servire ok, deși chelnerii nu purtau măști (nici clienți nu prea aveau). Nu țin minte să-mi fi dorit să ies la Cina cea de Taină sau la ultima beție…

La întoarcere în Brașov, am mai dat o fugă până în centru. Aglomerații mari și nu rare au fost cazurile în care terasele erau arhipline, lipsind măsurile de protecție. Orice fel de măsuri… Păi, dacă în orașe, în punctele de socializare, în orice fond de interacțiune socială, oamenii se poartă de parcă suntem în 2019 și nu în realitatea de astăzi, de ce ne surprinde explozia numărului de cazuri? Și când văd că unora li se pare această realitate amuzantă, mi-e dor de starea de urgență…

Brașov. George: „Terasele din Centru erau arhipline, lipsind măsurile de protecție. Orice fel de măsuri... Păi, dacă în orașe, în punctele de socializare, în orice fond de interacțiune socială, oamenii se poartă de parcă suntem în 2019 și nu în ...” 1

În toată povestea asta, cei mai buni suferă: prietenii și cunoștințele care zac internate în spital, micii afaceriști care joacă după reguli și pierd bani în continuu sau chiar falimentează și restul, care ne dorim să revenim la normalitate, dar într-un mod responsabil. Dar asta nu contează pentru niște egoiști iresponsabili, care mai repede ar râde de niște bolnavi decât să accepte că lumea nu se învârte în jurul lor.

Brașov. George: „Terasele din Centru erau arhipline, lipsind măsurile de protecție. Orice fel de măsuri... Păi, dacă în orașe, în punctele de socializare, în orice fond de interacțiune socială, oamenii se poartă de parcă suntem în 2019 și nu în ...” 2

În poză: centrul unui oraș aproape mort, anul ăsta, dar cu oameni mai responsabili…”

Previous Story

200 de porci morți la Codlea. Erwin Albu: „Am intrat în perimetrul focarului de pesta porcina si am fost la groapa de incinerare din imediata apropiere impreuna cu reprezentantii tuturor autoritatilor competente, inclusiv politia criminalistica”

Next Story

Brașov. Radu Hossu: „Vă pot spune mai multe despre lupta Scripcaru – Coliban. După 16 ani de mandat, Scripcaru cu toată puterea lui pare ușor perimat. Îmbătrânit. Și parcă și plictisit de rolul pe care-l joacă-n urbe. Prima dovadă clară de crăpătură-n zidul impenetrabil ce și l-a construit în ani de bătălii politice a fost …”