(Last Updated On: March 24, 2020)

Vârstnicii din Brașov pot cere ajutorul voluntarilor de la grupul Vă ajutăm din Brașov, în condițiile în care Iohannis a anunțat carantina aproape totală.

Flavia Boghiu: „⚠️UPDATE de ultimă oră ❗️
Având în vedere măsura instituirii carantinei generale și interdicția persoanelor de peste 65 de ani de a ieși din casă, Vă ajutăm din Brașov a întreprins următoarele acțiuni:

Vârstnicii din Brașov pot cere ajutorul voluntarilor de la grupul Vă ajutăm din Brașov,. Flavia Boghiu: „Având în vedere măsura instituirii carantinei generale și interdicția persoanelor de peste 65 de ani de a ieși din casă, Vă ajutăm din Brașov a întreprins următoarele acțiuni”: 1

1. Am anunțat autoritățile de existența inițiativei noastre și că punem la dispoziția brașovenilor toată infrastructura Asociației și a grupului pentru perioada care urmează.

2. Am solicitat stocuri de măști, mănuși, combinezoane și am primit promisiunea de la președintele CJ, Adrian Vestea că le vom primi.

3. Luăm legătura cu prefectul Brașovului, dl. Cătălin Vasii, pentru a primi autorizația de a circula și adeverințe/ legitimații pentru voluntari.

4. Am discutat cu breasla restaurantelor din Brașov pentru a putea livra porții de mâncare vârstnicilor care nu își pot găti.

5. Căutăm depozite de alimente pentru a pregăti pachete de alimente neperisabile pe care să le distribuim. Nu vom mai face cumpărături după listă, vom gestiona și livra stocuri de alimente neperisabile. Vom rezolva, personalizat – la cerere, doar nevoia de medicamente.

6. Lucrăm la soluția de call center, ca să putem prelua cât mai multe solicitări.

7. Rugăm voluntarii înscriși să fie pregătiți pentru a prelua solicitări, de îndată ce rezolvăm situația echipamentelor de protecție, a dreptului de a circula, a call centerului și a pachetelor. De solicitările preluate astazi și zilele acestea ne ocupăm ca până acum.
📯Distribuiți mesajul și anunțați-vă rudele mai în vârstă că nu vor fi abandonate. Traversăm o perioadă de grea încercare dar suntem uniți și ne organizăm încât să o trecem cu bine. Un grup de oameni lucrează fără încetare ca să facem lucurile să meargă. Suntem o comunitate și vom trece cu bine, împreună, peste asta”.