Last Updated on decembrie 8, 2019 Pretenții mari pentru unii copii din ziua de astăzi. Vor cadouri foarte scumpe. Mulți dintre noi, de moș Nicolae, eram bucuroși de dulciurile primite.
Alex Lunca: „Povești din tren,
În drum spre Brașov aproape ca ma pierd în căldura din tren, dar e atat de bine fata de gerul de afara.
Am nimerit în compartiment cu o familie, cu un băiețel cam la vreo 12 ani. Îmi scot telefonul și pornesc Netflix, zic hai sa ma relaxez 2 ore pana ajung. Am obișnuința de a tine doar o casca în ureche pentru a auzi ce e în jurul meu.
În jurul meu erau doi părinți iubitori care încercau sa ii explice copilului lor ca Moș Nicolae nu poate sa ii aducă ultimul iPhone, ca Moș Nicolae aduce dulciuri și ca aduce după posibilități pentru ca sunt atât de mulți copii pe lumea asta la care trebuie sa vina.
Opresc serialul și ma gândesc ca eu la vârsta lui deja aflasem cum sta treaba cu Moșii, ma gândeam cum altfel cel mai scump lucru cerut vreodată unui Moș a fost un trenuleț și niște șine de tren.
Îmi zic ca s-au schimbat generațiile, s-au schimbat dorințele însă copilul ma oprește din gândit în momentul în care îl aud spunând “Pai și dacă ma întreabă prietenii la școală eu ce le zic, ca mi-a adus moșul, dulciuri?”. Rămân puțin blocat și ma gândesc cum noi eram atât de fericiți cu dulciurile alea pe care le găseam în ghete, cu portocalele alea mari care parca aveau miros de iarnă în ele, cu eugeniile și cu cornul Magic. Îmi amintesc ca le împărțeam în asa fel încât sa iau dulciuri cu mine la școală în mai multe zile, nu sa le mănânc odată pe toate iar cu aia 1-2 lei primiți sa ne luam suc la plic.
Așteptam cu atât de multă nerăbdare moșul încât abia adormeam și ii chinuiam pe ai mei părinți, iar ei niciodată nu au trebuit sa îmi explice ca moșul trebuie să vină la mai mulți copii și ca trebuie sa își împartă bugetul. Eram fericit ca venea și ca nu îmi lasa o nuia sau doar cărbuni precum vedeam în filme. Eram fericit și mulțumit.
Acum asist la un copil de 12 ani care își cearta părinții, aceiași părinți care îl îmbracă, îl plimba și care ii pun mâncare pe masa. Poate când va creste își va aminti asta și poate va realiza cât a greșit. Acum stau și ma întreb, oare a cui e vina? A părinților pentru ca nu și-au educat copilul sa înțeleagă ca lucrurile scumpe nu te fac special? A copilului care vrea sa fie în trend cu alți copii? Dar oare poți da vina pe un copil de 12 ani pentru ceea ce spune, pentru ceea ce gândește, sau e vina unei educații greșită a mai multora?”
