Last Updated on noiembrie 19, 2019 Primarul George Scripcaru a reacționat după ce 3 jucătoare de handbal de la Corona Brașov au fost acuzate că au folosit o procedură interzisă. Clubul Corona primește bani de la bugetul local. Mulți bani.
Sportivele nu ar fi consumat neapărat substanțe interzise, ci ar fi utilizat o procedură interzisă, de manipulare a sângelui prin Laser Teraphy. Probabil că au fost îndrumate în acest sens, pentru că este greu de crezut că ar fi cerut handbalistele o astfel de terapie prin laser, anunță Pro Sport.
Gerorge Scripcaru, citat de mytex.ro: „Sunt regulamente care trebuie respectate, iar în club avem oameni responsabili pentru asta. Mi-e foarte greu să cred că s-a făcut ceva interzis. Nu vreau să acuz pe nimeni.
Această clinică are medici cu licențe pentru a aplica tratamentul în discuție. Oricum, sunt alții care trebuie să comenteze pe marginea acestui subiect. Liviu Dragomir, președintele Coronei, este la București, să lămurească situația.
Eu pot spune că exclud și sunt convins că nu s-a făcut nimic cu intenție. Noi ne gândim să facem performanță în mod cinstit”.