Brașov. Un bărbat a murit în magazinul Kaufland de pe Calea București. „Echipajul SMURD s-a deplasat la Kaufland, în Brașov, pentru …”

Last Updated on septembrie 20, 2019 Update
Un bărbat a murit la Kaufland, nu o femeie.

Polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Brașov au fost sesizați, în jurul orei 16.00, cu privire la faptul că un bărbat se află în stare de inconștiență în interiorul unei societăți comerciale din municipiul Brașov.
Echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul persoanei.
Cadavrul a fost ridicat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei reale a decesului.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal”, a comunicat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent de poliție Nadia Olaru, pentru mytex.ro.

Stire initiala
O femeie de 76 de ani a murit vineri seara în magazinul Kaufland de pe Calea București

„Echipajul SMURD s-a deplasat la Kaufland, în Brașov, pentru acordarea asistenței medicale unei persoane de sex feminin. Femeia în vârstă de 76 de ani a fost găsită în toaleta supermarket-ului, în stop cardio-respirator și din păcate nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată”, a declarat pentru mytex.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja.

Brașov. Un bărbat a murit în magazinul Kaufland de pe Calea București. „Echipajul SMURD s-a deplasat la Kaufland, în Brașov, pentru ...” 1

Revenim cu detalii!

Previous Story

Video Brașov. Alt șofer suprins în timp ce mergea pe contrasens în sensul giratoriu

Next Story

Aeroportul Brașov susținut de Airbus, spune ministrul Fondurilor Europene. Păcat că Guvernul nu susține acest proiect