Last Updated on septembrie 10, 2019 Toată lumea bagă bani în aeroporturi numai Brașovul plânge că nu găsește 30 de milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor. După ce Giurgiul a anunțat că își face aeroport de 10 de milioane de euro, cu bani și de la Guvern, acum cei din Caraș-Severin anunță că investesc 100 de milioane de euro pentru modernizarea aeroportului. Suma: 100 de milioane de euro. Cum pot două județe anonime ale României să învârtă câte 100 de milioane de euro iar Brașovul să se chinuie de 20 de ani să construiască un amărât de aeroport?
Gabriel Olariu, acţionarul principal al firmei care are în concesiune aeroportul din Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, a demarat proiectul de modernizare al obiectivului, anunță Adevarul.
Primul pas important a fost expertizarea pistei, deoarece la această oră aeroportul din Caransebeş nu are autorizaţie de funcţionare. Conform studiului efectuat, pista suportă în momentul de faţă aeronave cu o greutate de 20 de tone.
Pe lângă studiul şi lucrările la pistă, la aeroport au mai început lucrările la turnul de control, la hangare şi aerogară. În ultimele zile au fost achiziţionate maşinile necesare autorizării pistei adică maşină de pompieri, ambulanţă, microbuz pentru transport pasageri şi maşini pentru patrulare în interiorul pistei. Proiectul este însă mult mai mare şi ajunge la o valoare de 100 de milioane de euro.
“Într-un aeroport poţi să investeşti sume mari de bani, depinde ce vrei să faci. Proiectul la care lucrăm acum, pentru început, este de 100 de milioane de euro. Cei mai mulţi bani vor veni din finanţări europene. Eu vreau să fac aeroportul din Caransebeş cel mai modern şi frumos aeroport privat din România”, afirmă Gabriel Olariu.