Last Updated on iulie 4, 2019 Astăzi. La Brașov a fost aprobat un sens giratoriu, la Cluj au fost aprobate 4 parcuri noi. Urmează alte 7 pe o suprafață de 110 hectare!
Primăria Brașov acordă o grijă deosebită autoturismelor. Este gata să distrugă chiar și Parcul Central pentru a construi o parcare gigant. În schimb, la Cluj, Emil Boc se gândește la sănătatea oamenilor și construiește 11 parcuri, pe o suprafață de 110 hectare.
Primăria Municipiului Braşov: „Extindere la două benzi în intersecția Iuliu Maniu – Cuza.
In ultima Comisie de Circulatie a fost prezentat și avizat proiectul de resistematizare a intersecției Iuliu Maniu – Al. I Cuza, în contextul amenajării unui sens giratoriu pe str. Al. I. Cuza, în dreptul LIDL și al viitoarei dezvoltări imobiliare de pe terenul care a aparținut cândva societății Vinalcool.
Astfel, breteaua de legătură dinspre Cuza și Iuliu Maniu (în față la Hotel Ambient) va fi extinsă la două benzi și, în același timp, este propusă desființarea trecerii de pietoni de pe Iuliu Maniu, dintre insula de pe Cuza si biroul notarial”.
Primarul Emil Boc a anunțat joi seara că 4 noi parcuri au fost aprobate de Consiliul Local în ședința de astăzi. Mai sunt în diferite stadii alte 7 parcuri. În total vor fi amenajate în total 11 parcuri, un record pentru România, anunță Cluj Capitală.
Emil Boc: „4 noi parcuri aprobate astăzi de Consiliul Local Cluj-Napoca.
În cadrul ședinței de Consiliu Local de astăzi au fost aprobate 4 parcuri noi care vizează o suprafață de peste 55 de ha: Parc Est, Parc Bună Ziua, Parc Zorilor și zona verde a Canalului Morii – tronson Parcul Rozelor.
Pentru Parcul Bună Ziua și Parcul Zorilor au fost aprobate studiile de oportunitate prin care s-au identificat terenurile pe care se vor amenaja aceste parcuri.
Astfel, Zona Becaș este recomandarea specialiștilor pentru cartierul Bună Ziua. Parcul va fi realizat pe o suprafață de 7,8 ha care deservește peste 6.500 de locuitori, într-o zonă în plină dezvoltare. Locația parcului este situată la o distanță de mai puțin de 50 m față de cea mai apropiată stație de transport public. Valoarea estimată a întregii investiții este de 29.564.000 lei și cuprinde costurile de achiziție și amenajare.
În ceea ce privește cartierul Zorilor, terenul recomandat este situat în zona Observator. Parcul va fi realizat pe o suprafață de 1,2 ha care deservește peste 20.000 de locuitori și este situată la mai puțin de 50 de m față de cea mai apropiată stație de transport public. Pentru Parcul Zorilor valoarea estimată a investiției este de 10.428.690 lei și cuprinde costurile de achiziție și amenajare.
Parcul Est (46,19 ha) și zona verde a Canalului Morii – tronson Parcul Rozelor au fost introduse pe lista de investiții pentru anul 2019 în cadrul rectificării bugetare votată astăzi de Consiliul Local.
Începând de mâine, Primăria Cluj-Napoca demarează procedurile legale pentru amenajarea acestor parcuri.
Pentru Parcul Est și Parcul Bună Ziua vom organiza concursuri internaționale de soluții, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România.
În acest moment avem în derulare, în diferite stadii de implementare, 11 proiecte pentru parcuri/zone de agrement care vizează o suprafață de peste 110 ha.
Mulțumim societății civile pentru cooperarea constantă și recomandările pe care le-au făcut în mai multe ocazii, lucru pe care l-am subliniat și astăzi în prezența dlui deputat Adrian Dohotaru la ședință”.