Gara Brașov va fi renovată de CFR, compania a lansat licitația pentru studiul de fezabilitate

Last Updated on iulie 4, 2019 Gara Brașov ar putea fi renovată de CFR în câțiva ani. Pentru prima dată CFR a anunțat că dorește modernizarea Gării. Din păcate, CFR este abia la stadiul de licitație pentru studiu de fezabilitate.

Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ SA a lansat licitaţiile în vederea elaborării studiilor de fezabilitate pentru modernizarea a 23 de staţii de cale ferată, costurile estimate pentru elaborarea documentelor fiind de 6,84 milioane lei fără TVA, transmite Agerpres.

Gara Brașov va fi renovată de CFR, compania a lansat licitația pentru studiul de fezabilitate 1

Cele 23 de staţii de cale ferată sunt Târgovişte, Ploieşti Vest, Sinaia, Buşteni, Videle, Titu, Băile Herculane, Petroşani, Orşova, Miercurea Ciuc, Făgăraş, Sebeş Alba, Gheorghieni, Reghin, Aiud, Teiuş, Războieni, Suceava Nord, Paşcani, Vatra Dornei Băi, Vereşti, Dolhasca şi Gura Humorului – aflate pe raza judeţelor Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Caraş Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Harghita, Braşov, Alba, Mureş, Iaşi şi Suceava.

”Obiectivele prevăzute în elaborarea studiilor de fezabilitate au drept scop asigurarea unor servicii de calitate într-un spaţiu modern, adaptat cerinţelor pieţei şi nevoilor călătorilor, cu accent deosebit pe modernizarea şi repararea clădirilor de călători, inclusiv facilităţi pentru persoanele cu mobilitate redusă”, se arată într-un comunicat al companiei, potrivit Libertatea. 

În comunicat se menţionează că anunţurile de participare la licitaţiile deschise organizate de Sucursalele Regionale CF Bucureşti, Braşov, Iaşi şi Timişoara sunt disponibile în Sistemul informatic colaborativ pentru mediu performant de desfăşurare al achiziţiilor publice (SICAP), la adresa www.e-licitatie.ro.

Previous Story

Astăzi. La Brașov a fost aprobat un sens giratoriu, la Cluj au fost aprobate 4 parcuri noi. Urmează alte 7 pe o suprafață de 110 hectare! Emil Boc: „4 noi parcuri aprobate astăzi de Consiliul Local Cluj-Napoca. În cadrul ședințe…”

Next Story

Brașov. Deputatul Gabriel Andronache (PNL) acuză PSD de incompetență pentru că a blocat autobuzele RATBV să ajungă la  Codlea, Râșnov, Zărnești, Hărman, Prejmer, Feldioara, Hălchiu, Vulcan, Săcele, Predeal, Tărlungeni, Vama Buzăului, Budila, Teliu