Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/brasovromania/public_html/wp-content/themes/fox/inc/admin/import.php on line 394
(Video) Drumul Brașov-Bran nu se mai repară. Ministrul Cuc a rupt în public contractul pentru DN73

(Video) Drumul Brașov-Bran nu se mai repară. Ministrul Cuc a rupt în public contractul pentru DN73

Last Updated on mai 21, 2019 Aflat în vizită la Brașov, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a rupt contractul de reparație a drumului DN73, după ce a găsit doar 20 din 190 de muncitori pe şantier.

“În urmă cu o lună făceam o vizită în Braşov şi unul dintre obiectivele pe care le-am vizitat atunci era DN 73, care începe de la Piteşti şi se termină la Braşov. Am spus constructorului respectiv să văd o mobilizare corespunzătoare pentru că este un contract semnat încă din 2011, un contract pe fonduri, un contract care trebuie implementat şi nu mai avem de ce să aşteptăm şi să tergiversăm din cauza unei proaste mobilizări a unor constructori care nu au înţeles că în România nu se vine doar cu o mapă şi cu un laptop, ci trebuie să ai şi utilaje şi forţă de muncă angajată în România. Aşadar, conform graficului pe care firma respectivă şi l-a asumat la vizita precedentă, trebuia în acest moment să aibă în şantier 190 de muncitori şi 71 de utilaje.

(Video) Drumul Brașov-Bran nu se mai repară. Ministrul Cuc a rupt în public contractul pentru DN73 1

Azi dimineaţă m-am dus să inspectez, am constatat cu stupoare că în şantier erau 11 utilaje şi doar 20 de muncitori. Acest mod de a se mobiliza, doar când se anunţă vizita ministrului, nu mai poate fi tolerat. Ori lucrează aşa cum şi-au asumat în contracte, ori, dacă nu, aşa cum am spus şi până acum, vor pleca acasă (…) Domnule director Neaga, vă rog frumos să reziliaţi contractul acestei firme neserioase şi ştiţi care sunt următorii paşi pe care trebuie să-i urmaţi”, a declarat Răzvan Cuc, citat de digi24.ro.

Lucrările pentru modernizarea DN 73, finanţate din fonduri europene, au început în luna mai 2014, iar la ora actuală au ajuns la un stadiu fizic de doar 42%.

Licitaţia pentru contractul în valoare de 275,86 milioane lei a fost câştigată la momentul respectiv de Asocierea Azvi SA – Straco Grup SRL – Piomar Development – Tractebel, căreia până la ora actuală CNAIR SA i-a plătit peste 45% din valoarea contractului.

Vezi video aici:

DN73 are o lungime totală de 103 de kilometri şi asigură legătura dintre Municipiul Braşov şi Municipiul Piteşti

Previous Story

Aeroportul Brașov. „Mulțumim PSD”. Guvernul va da 100 de milioane de euro pentru Aeroportul … Galați! Adrian Veștea: „Ministrul PSD al Transporturilor, Răzvan Cuc, a promis că Guvernul va finanța construirea unui aeroport în acel județ, avansând și suma necesară: 100 de milioane de euro. Sunt convins că brașovenii „apreciază” cum se cuvine declarația…”

Next Story

Video Brașov. Șofer nebun în sensul giratoriu! A se urmări mașina galbenă care a luat-o pe partea stângă