Last Updated on mai 1, 2019 Un grav accident de circulație a avut loc în această dimineață pe DN 1, în localitatea Vlădeni din județul Brașov.
O tânără de 24 de ani a murit după ce un autoturism s-a lovit de un autocar plin de pasageri, informează digi24.ro.
”Din primele date, un conducător autoturism, pe fondul oboselii la volan, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un autocar condus regulamentar”, au transmis poliţiştii.
La rândul lor, reprezentanţii ISU Braşov au transmis că o tânără de 24 de ani, pasager în autoturism, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
Şoferul maşinii, un bărbat de 30 de ani, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea, nu au solicitat ajutorul medicilor pasagerii din autocar, dar şoferul acestuia a fost rănit şi a suferit un traumatism toraco-abdominal.
Traficul în zona accidentului este complet blocat, maşinile fiind deviate prin localitate.