Brașov.Primarul George Scripcaru: „Străzi noi cu 4 benzi și sens giratoriu pentru a face legătura cu zona viitorului spital regional, zona de dezvoltare Bartolomeu Nord – Ocolitoarea Municipiului”

Last Updated on martie 20, 2019 Primarul George Scripcaru a anunțat miercuri că Primăria va construi străzi cu 4 benzi și un sens giratoriu pentru zona de dezvoltare Bartolomeu Nord – Ocolitoarea Municipiului Brașov, str. Institutului, Spitalul Regional.

„În această perioadă firma cu care Municipalitatea are contract, Concept Realisation, lucrează la studiul de prefezabilitate pentru Spitalul Regional. Unul dintre elementele necesare pentru elaborarea acestei documentații este cel referitor la circulația în zonă și modul în care acest spital va fi conectat cu orașul, dar și cu celelalte localități.

Brașov.Primarul George Scripcaru: „Străzi noi cu 4 benzi și sens giratoriu pentru a face legătura cu zona viitorului spital regional, zona de dezvoltare Bartolomeu Nord - Ocolitoarea Municipiului” 1

Am reușit să identificăm o soluție de conectare a zonei direct cu ocolitoarea, printr-un sens giratoriu sub pasajul rutier de pe strada Institutului, astfel încât să existe un acces facil, iar străzile care duc spre viitorul spital vor fi străzi cu 4 benzi, două pe fiecare sens de circulație, atât dinspre ocolitoare, cât și dinspre oraș.

Sper ca până la sfârșitul lunii mai să avem deja o forma a studiului de prefezabilitate, astfel încât să avansăm cât mai mult cu acest proiect major de investiții”, a declarat primarul George Scripcaru, la finalul ședinței celor două comisii.

Brașov.Primarul George Scripcaru: „Străzi noi cu 4 benzi și sens giratoriu pentru a face legătura cu zona viitorului spital regional, zona de dezvoltare Bartolomeu Nord - Ocolitoarea Municipiului” 2

Soluția de circulație avizată presupune amenajarea unui sens giratoriu pe traseul ocolitoarei, sub pasajul care supratraversează ocolitoarea (pe strada Institutului). Între pasaj și amplasamentul CATTIA (Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri) va fi amenajată o bretea cu 4 benzi (două benzi pe sens), care se va lega, printr-un alt sens giratoriu, cu strada Institutului. Din acest sens giratoriu, va pleca o stradă, tot cu 4 benzi, spre viitorul spital.

Previous Story

Brașov. FELICITĂRI! 10 jucătoare de la Corona la loturile naţionale ale României!

Next Story

Brașov. Medicul Dan Grigorescu: „Iată că se poate! Zero (0) germeni/cm2 în toate facilitățile destinate tratamentului pacienților arși grav din sectorul dedicat acestora la Spitalul de Urgență Brașov: acesta este …”