Brașov. Liviu Cornel Babeș și-a dat foc pe o pârtie din Poiană în semn de protest față de dictatura lui Ceaușescu. Normal că nu este apreciat de românii care duc dorul vremurilor comuniste. Nici preoții nu au mers la slujba de comemorare. Claudiu: „Colaci, colivă și vin pe masă. Imnul României, gâjâit de pe un stick USB, înfipt într-o boxă. “Tatăl nostru”, murmurat de …”

Last Updated on martie 4, 2019 Un brașovean și-a dat foc pe o pârtie din Brașov în semn de protest față de dictatura lui Ceaușescu. Normal că nu este apreciat de românii care duc dorul vremurilor comuniste. Nici preoții nu au mers la slujba de comemorare.

Liviu Corneliu Babeş, eroul martir al Braşovului, a fost comemorat pe pârtia din Poiana Braşov, sâmbătă, la 30 de ani de când şi-a dat foc pe Pârtia Bradul, într-un protest total faţă de regimul comunist, anunță bzb.ro.

Pe Facebook, Claudiu Loghin a scris: „Colaci, colivă și vin pe masă. Imnul României, gâjâit de pe un stick USB, înfipt într-o boxă. “Tatăl nostru”, murmurat de cei prezenți și scurte cuvântări. Așa a fost comemorarea lui Liviu Cornel Babeș – brașoveanul care, pe 2 martie 1989, și-a dat foc, pe pârtia Bradul, din Poiana Brașov.

Brașov. Liviu Cornel Babeș și-a dat foc pe o pârtie din Poiană în semn de protest față de dictatura lui Ceaușescu. Normal că nu este apreciat de românii care duc dorul vremurilor comuniste. Nici preoții nu au mers la slujba de comemorare. Claudiu: „Colaci, colivă și vin pe masă. Imnul României, gâjâit de pe un stick USB, înfipt într-o boxă. "Tatăl nostru", murmurat de ...” 1

A făcut-o cu plan: o sticlă cu benzină în rucsac, un bilet înfipt într-un brad, într-un moment în care pe pârtie și în întreaga stațiune erau mulți turiști britanici. Strigătul lui împotriva regimului trebuia să fie răspicat și să ajungă în Vest. Și a ajuns.

Doug Wallace avea 24 de ani. Scoțian venit cu gașca la schi, în Poiană. Habar n-avea cine e omul care arde, în timp ce “vine” pe schiuri, pe Bradul. Dar și-a scos geaca și a încercat să îl stingă. A înțeles rapid că e un protest politic. “Gazdele” din Poiană i-au zis că “the guy was crazy” și i-au oferit un costum de schi, pentru geaca distrusă de foc. Au fost atât de penibile încât n-au găsit in costum nou. I-au oferit scoțianului un costum ponosit, vechi.

Decizia era oricum luată încă de pe pârtie, când Liviu Babeș încă fumega. Scoțianul știa că o să se ducă direct la presă, imediat ce ajunge înapoi acasă. S-a dus. Știrea a ajuns în Sunday Times, pe BBC și pe Europa Liberă. Vestul a aflat, cu nouă luni înainte de Revoluție, că în munții Brașovului s-a murit iar împotriva comuniștilor.

Azi, la fix 30 de ani, scoțianul s-a întors în Poiană. “Nu puteam să accept că acel om a murit în van”, a spus Doug Wallace. A venit pe banii lui, în semn de respect pentru ce s-a întâmplat. Azi, pentru slujba de pomenire din Poiană, au fost invitați trei preoți. Cu invitații lansate din timp și confirmate ferm. Nu a venit niciunul. Umilitor pentru familie și prieteni, de neînțeles pentru scoțian.

Unde a scuipat părintele, a pupat azi președintele. Președinția României a afișat pe site un mesaj, în memoria martirului de la Brașov: “Liviu Babeș a renunțat la viața sa pentru un adevăr. (…) Există multe feluri de a ne aminti de jertfa sa. Unul dintre acestea este să înlocuim cuvintele cu fapte. Să nu ne mai lăsăm mințiți, manipulați! Să nu mai lăsăm niciodată un regim abuziv să calce în picioare legea și drepturile noastre! Să nu mai trăim niciodată în minciună şi frică!”.

M-ar durea să știu că Doug Wallace pleacă înapoi spre casă, după fix 30 de ani, tot cu sentimentul că are oameni de salvat acolo, în România”.

Previous Story

Dan Barna: „La Brașov am avut parte de o zi minunată de primăvară, m-am întâlnit cu o mulțime de cetățeni deschiși, curioși și dornici să semneze și să susțină Alianța 2020 USR PLUS. Am strâns semnături în oraș și am povestit despre …”

Next Story

Brașov. Muncitor rănit grav pe pe șantierul din Centrul Civic, unde se construiește mall-ul AFI. Ce spune Poliția