Brașov. Fântânile arteziene au intrat în reparaţii, până în Duminica Floriilor

Last Updated on martie 23, 2019 Primăria Brașov a început lucrările de curățare a fântânilor arteziene din oraș. Acestea ar trebui finalizate până de Florii.

​Până în Duminica Floriilor, care anul acesta va fi în 21 Aprilie, dacă vremea va fi bună, municipalitatea braşoveană are în plan să pornească toate fântânile arteziene din oraş şi cişmele din parcuri.

Brașov. Fântânile arteziene au intrat în reparaţii, până în Duminica Floriilor 1

În această perioadă, potrivit lui Sorin Toarcea, purtător de cuvânt al Primăriei municipiului Braşov, la fântânile arteziene se fac reparaţii la camerele de pompare. Primăria Braşov are în proprietate 12 fântâni arteziene, iar la unele dintre ele, sistemele de pompare sunt învechite, anunță RTT Brașov.

De altfel, în prima parte a acestui an, Primăria Braşov a semnat un contract cu SC Casa Lux Construcţii SRL, din Sfântul Gheorghe, privind realizarea studiilor de fezabilitate pentru modernizarea fântânii arteziene din Parcul Central Nicolae Titulescu şi a Fântânii „Ursu”, de pe pietonalul din Valea Cetăţii.

Previous Story

Vizitele urşilor, rutină în judeţele Braşov și Prahova. Copiii îi văd atât de des că le-au dat nume

Next Story

Brașov. Naomi Reniuț-Ursoiu: „Brașovenii nu înghit minciunile PSD! Astăzi, mitingul ”pro-european”(?) al partidulului de guvernământ s-a încheiat după doar 15 minute, în huiduielile brașovenilor veniți în Piața Sfatului. Deși au …”