Last Updated on februarie 6, 2019 Ministerul Sănătății a introdus Brașovul în Programul de Tromboliză intravenoasă în accidentul vascular cerebral, a anunţat senatorul braşovean Florin Orţan (PSD).
„Criteriile principale avute în vedere au fost existenţa unui serviciu de gardă de neurologie în regim de permanenţă, 7 zile din 7, 24 de ore din 24 de ore, existenţa unui computer tomograf funcţional în regim de permanenţă şi existenţa unui serviciu de gardă de radiologie în regim de permanenţă.
Braşovul era unul dintre puţinele judeţe din România care nu se încadra în aceste standard. În urma vizitei ministrului Sănătăţii, a adoptării unei hotărâri în acest sens de către Consiliul Judeţean, dar şi a emiterii ordinului, această situaţie a fost rezolvată cu succes”, a declarat Florin Orţan, citat de bzb.
Medicul braşovean Florin Orţan susţine că ordinul de ministru recent publicat în Monitorul Oficial vine şi consfințește o nouă stare de fapt, aceea că la Braşov suntem pregătiţi pentru a-i salva pe majoritatea celor care sunt aduşi la urgenţe cu accident vascular cerebral.