Brașov. Până la sfârșitul anului, parcările de reședință pot fi atribuite direct. Ultima licitație: Valea Cetății

Last Updated on octombrie 31, 2018 Cetățenii care locuiesc în cartierele pentru care s-au organizat, în acest an, două sesiuni de reatribuire a locurilor de parcare în parcările de reședință pot depune solicitări pentru alocarea în mod direct, fără licitație, a locurilor de parcare rămase libere, până în data de 31 decembrie, cu respectarea prevederilor din Regulamentul privind parcările rezidențiale.

Solicitările se depun la Centrul de Informații pentru Cetățeni (CIC), postul 11 (program L-J orele 8.00-12.30, 13.30-16.00, V 8.00-13.00).

Brașov. Până la sfârșitul anului, parcările de reședință pot fi atribuite direct. Ultima licitație: Valea Cetății 1

Informații suplimentare se pot obține fie de la CIC, fie telefonic, la numărul 0268/405000 (tasta 9 pentru ieșirea din meniul robotizat), interior 194 (Compartimentul Administrare Parcări).

Despre procedura de atribuire și acte necesare, informațiile pot fi accesate și pe portalul www.brasovcity.ro.

În etapa I de reatribuire, desfășurată în perioada 16 aprilie – 25 iunie, au fost reatribuite la licitație 1.282 de locuri de parcare, în zonele Astra I + Drumul Cernatului, Astra II, Florilor, Craiter, Scriitorilor, Centrul Nou I, Noua, Dârste, Centrul Nou II, Șchei, Zona istorică, Poiana Brasov.
În etapa a doua de reatribuire, au fost atribuite 867 de locuri, în Astra I și II, Craiter , Florilor, Scriitorilor, Centrul Nou I, Noua, Tractorul, Triaj, Bartolomeu.

În data de 5 noiembrie 2018, ora 10.00, în curtea interioară a Primăriei Brașov va fi ultima licitație de reatribuire din acest an, pentru cartierul Valea Cetăţii.

În acest moment, în Brașov sunt atribuite 36.121 de locuri de parcare de reședință, dintr-un total de 44.306 de locuri de parcare de reședință amenajate.

Previous Story

Brașov: 5 petreceri de Halloween. Și pentru copii

Next Story

Brașov. Schimbare. Coroana regală se regăsește în stema noua a județului