Vacanta Brasov: Spectacole în Piaţa Sfatului şi la Bastionul Ţesătorilor, susţinute de soliştii, orchestra şi corul operei

Last Updated on iunie 21, 2018 Vacanta Brasov. În prima jumătate a lunii iulie, Opera Brașov va susține două spectacole, unul în Piaţa Sfatului şi altul la Bastionul Ţesătorilor.

Primul spectacol va avea loc în seara zilei de 5 iulie, începând cu ora 19.00, în Piaţa Sfatului. Spectacolul extraordinar intitulat ”Fascinaţia Operei” va fi susţinut de soliştii, orchestra şi corul Operei Braşov, informează agerpres.ro

Vacanta Brasov: Spectacole în Piaţa Sfatului şi la Bastionul Ţesătorilor, susţinute de soliştii, orchestra şi corul operei 1

”Prin lumea muzicii de film”, este cel de al doilea spectacol, care se va desfăşura pe 15 iulie, începând cu ora 19,30, la Bastionul Ţesătorilor, fiind prezentat de Irina Margareta-Nistor. Vor avea loc proiecţii video, iar soliştii operei vor susţine recitaluri.

Spectacolele susţinute de Opera Braşov, în Piaţa Sfatului, cu diverse ocazii, adună de fiecare dată un public foarte numeros, conform sursei menţionate.

Intrarea la cele două spectacole este liberă.

Previous Story

Brașov: Șoferiță beată la volan, plecase la Predeal. S-a oprit într-o altă maşină, pe Calea Bucureşti

Next Story

Brașov: Substanțele consumate de criminalul monstru înainte de a-și omorî familia. Rezultatul analizelor