Brașov: Primele sancțiuni pentru Paradisul Acvatic după ce o fetiță și-a pierdut două degete

Last Updated on mai 11, 2018 Paradisul Acvatic din Brașov a primit sancțiuni după ce o fetiță de 10 ani și-a pierdut două degete când a sărit de pe trambulină, s-a răzgândit în timpul saltului, apoi s-a prins de balustradă.

Complexul a fost amendat cu 30.000 de lei şi s-a dispus închiderea trambunilelor. A fost deschis şi un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Brașov: Primele sancțiuni pentru Paradisul Acvatic după ce o fetiță și-a pierdut două degete 1

La sfârşitul lunii martie o fetiţă de 10 ani a rămas fără două degete după ce a sărit de la trambulină. Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au aplicat sancţiuni în cazul accidentului grav petrecut în urmă cu peste lună la Complexul Paradisul Acvatic din Braşov. Atunci o fetiţă de 10 ani şi-a smuls două degete după ce a sărit de la trambulină. Copila a vrut să sară de la trambulina de trei metri, dar se pare că s-a răzgândit în ultimul moment.

„S-a aplicat o amendă contravenţională de 30.000 de lei şi a dispus închiderea definitivă a trambulinelor. Agentul economic are dreptul legal să conteste sancţiunile“, a declarat Sorin Susanu, preşedintele Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Braşov pentru Adevarul.

La Parchetul Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar anchetatorii încearcă să afle dacă s-au respectat parametrii tehnici şi de siguranţă atunci când a fost construită trambulina.

Problema este că în România nu există nicio lege care să arate clar cum trebuie construite trambulinele. Complexul Paradisul Acvativ avea toate autorizaţiile necesare şi în ultimii zece ani de funcţionare nu s-au mai înregistrat astfel de accidente.

Previous Story

(Video) Tudor Maxim: „La Brașov se poate. Panou electronic care îți arată în cât timp vine fiecare autobuz și automat pentru bilete. De multe ori nu folosesc autobuz în București că nu am de unde cumpăra bilet. Ori nu e …”

Next Story

Foto Brașov: „Iese lumea de la serviciu , regionala Brașov a catadicsit să pună un singur vagon pe linia Sighișoara -Rupea…. gândiți-vă ca lumea care într-adevăr munceşte se chinuie să ajungă acasă unde îi așteaptă altă muncă. Ați …”