Last Updated on aprilie 4, 2018 Val de omenie în Săptămâna Mare pentru ajutorarea bătrânului bătut cu sălbăticie de doi tineri într-un pasaj din Brașov. Românii s-au mobilizat să-l ajute. Au donat bani, au promis că-i vor plăti chirie, altul că-i va oferi mâncare gratis etc.
Pe Facebook, medicul Vasi Rădulescu a scris: „Pornim spre Brașov. După emisiunea cu Cosmin Prelipceanu, cineva din echipa Digi24 m-a abordat timid. Ce făcuseră? Strânseseră bani în redacție pentru domnul Neculai și mi i-au dat să-i duc…
Am aruncat un ochi pe cont și PayPal: 50.000 de lei.
Aseară am schimbat idei bune cu Irina Binder, cu alți prieteni (unii au apărut acum și parcă ne știam de-o viață) care vor să asigure chiria, cu medici stomatologi, cu domnul care îi va oferi mâncare în restaurant, cu jurnaliști de top.
Va fi greu ce urmează, dar sunt convins că reușim noi să aranjăm lucrurile frumos. Revin de la Brașov.
Mulțumesc tuturor!”
Dumitru Neculaie, pentru Digi 24: “Ce pot să zic, că nu pot să zic nimic. Cu ceva a dat, cu ceva praf, cu ceva, că eu nu-mi amintesc nimic, nu ştiu nimic ce-i cu mine.”
La control, medicii au descoperit leziuni mai vechi pe creierul bătrânului. De altfel, omul povestea, ieri, că se obişnuise cu bătăile.
Dumitru Neculaie: “Eu lucram acolo de mai mult timp. Şi-am mai fost bătut o dată”.
Bătrânul este încă în stare de şoc, iar rănile de la cap i-au afectat memoria. Nu tot ceea ce spune poate fi luat de bun, dar anchetatorii verifică toate informaţiile primite de la victimă. Ce se ştie cu siguranţă în acest moment e că până în august anul trecut, Dumitru Neculai a muncit în grădina unui gospodar din cartierul braşovean Stupini.
Dumitru Neculaie: “Nu mai știu cum m-a bătut. M-a trântit pe jos sau ceva de genul ăsta. Nu mai știu cum m-a bătut. Nu îmi amintesc cum. Dar știu sigur că m-a bătut”.
Indiferent care se va dovedi a fi adevărul, drama bătrânului a impresionat o țară-ntreagă.
Marius Leonte, purtătorul de cuvânt al Spitalului judeţean Braşov: “Vizitat de membrii familiei nu a fost. Au fost, în schimb, multe persoane din Braşov care vor să vină să-l viziteze şi să-l ajute material, chiar spiritual”.