Brașov: Update. Doi turiști, decedați, observați din elicopter în munții Făgăraș

Last Updated on aprilie 10, 2018 Trei turiști din Iași au dispărut de câteva zile în munții Făgăraș. Marți seara două cadavre au fost observate din elicopter. Acestea vor fi recuperate miercuri.

Vicepreşedintele CJ Braşov, Adrian Gabor, a precizat pentru Agerpres că deocamdată au fost văzute din elicopter cele două cadavre, care vor fi recuperate în cursul zilei de miercuri, când în zonă vor fi două elicoptere care, cu ajutorul unui troliu, vor recupera corpurile. Acestea vor fi duse la un alt elicopter, care va ateriza într-o zonă unde va fi posibil, informează Hotnews.

Brașov: Update. Doi turiști, decedați, observați din elicopter în munții Făgăraș 1

În acest moment nu se cunoaşte cu precizie zona în care sunt cele două cadavre, dar cu siguranţă mâine vor fi prezentate mai multe detalii de către echipa de salvamontişti care va merge la faţa locului pentru recuperarea lor.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat marţi că a fost localizată o persoană din grupul de turişti rătăciţi în munţii Făgăraş. Persoana a fost localizată de un elicopter care a survolat zona, aceasta urmând să fie recuperată în condiţii de siguranţă.

Previous Story

Brașov: O nouă amendă. Poliţia îi caută pe cei care fumează pe scările blocurilor. Ce amenzi se dau

Next Story

Brașov: Update. Și al treilea turist a fost găsit mort în munții Făgăraș. Doi au fost văzuți decedați din elicopter. „De miercuri 4.04.2018, Octavian, soțul meu și T. sunt dați dispăruți în Masivul Făgăraș. Ca să nu apară speculații de niciun fel, am optat să vă …”