Brașov: Medicii i-au replantat degetele fetiței lovite la Paradisul Acvatic

Last Updated on martie 29, 2018 Medicii din București au reușit joi să-i replanteze degetele fetiței de 10 ani care s-a accidenta la Paradisul Acvatic după ce a sărit de la trambulină iar în timpul saltului s-a răzgândit și s-a agățat de balustradă.

Fata se pregătea să sară în bazin de la 3 metri când a avut loc accidentul. În imaginile suprinse de camerele de supraveghere, se vede cum cea mică priveşte în jur şi se asigura că nu e nimeni în spatele ei pe trambulină – aşa cum cere regulamentul parcului acvatic.

Brașov: Medicii i-au replantat degetele fetiței lovite la Paradisul Acvatic 1

Aflat pe marginea bazinului, unchiul ei îi face atunci un semn. Atentă la bărbat, copilă are o ezitare şi după ce îşi desprinde picioarele de pe platformă, cu un gest reflex, se apucă cu mâinile de balustrata care mărgineşte trambulina, potrivit Stirile Pro Tv.

Alina Puchianu, director parcul acvatic: “Din cauza greutăţii corpului s-au smuls două falange. Balustrada are rolul de a opri căderea în lateral, în niciun caz de a te prinde de ea sau de a te susţine de ea.”

Fata era familiarizată cu trambulina. În aceeasi zi, mai sărise de trei ori. După ultima săritură şi-a dat seama că este rănită abia când a ajuns pe marginea bazinului.

Fata a avut puterea să iasă singură din apă. Un salvamar a văzut-o rănită şi i-a acordat primul ajutor apoi a chemat de urgenţă aici un echipaj SMURD.

Salvamarul a avut prezența de spirit să pună într-o pungă cu gheaţă degetele rupte ale feţei. O ambulanță a adus-o pe cea mică la spital în Bucureşti unde doctorii i-au replantat falangele. Pentru că vasele de sânge au fost grav afectate, abia peste câteva zile se va şti dacă operaţia a reuşit.

Între timp, poliţia a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Incidentul este anchetat şi de protecţia consumatorului.

Sorin Susanu, comisar şef OPC Braşov: “Am dispus îngrădirea şi suspendarea activităţii acelei zone. Nu în urmă cu mult timp agentul economic a adus modificări la balustradă în sensul că a prelungit-o tocmai pentru a evita un potenţial pericol de cădere.”

Zona în care s-a petrecut totul este vizitată în medie de 800 de turişti în fiecare zi. Incidentul este însă primul de acest fel. Reprezentaţii parcului acvatic susţin că au luat toate măsurile de siguranţă iar regulamentul este afişat la baza trambulinei.

Previous Story

Video Brașov: De ce? Dimineață s-a dat cu sare pe străzile din Noua! „E “ratia” de material antiderapant ce nu a fost folosita pe strada noastră niciodată deși s-au făcut sesizări mereu?”

Next Story

Brașov: Colegii şi-au luat rămas bun de la Ioana. Monstrul criminal şi-a sunat fiica şi a chemat-o acasă din oraş, ca să o ucidă. A vorbit cu ea, înainte să o înjunghie de opt ori