Last Updated on februarie 22, 2018 În perioada 16 februarie-8 martie, la mall-ul Coresi are loc un Târg de mărțișoare. Începând cu data de 24 februarie în Brașov se vor deschide târgurile de mărțișoare, anunță autoritățile locale. Acestea vor fi amenajate în mai multe zone din oraș.
Pe Facebook, Coresi Shopping Resort a scris: „Primăvara vine mai repede la Coresi! Dacă și tu aștepți cu nerăbdare zilele însorite și călduroase, te invităm în perioada 16 februarie – 8 martie la Târgul de Mărțișoare din Piața cu Copaci să descoperi cele mai frumoase cadouri de sezon: mărțișoare, flori, bijuterii și multe alte cadouri tematice de sezon”.
Începând cu data de 24 februarie în Brașov se vor deschide târgurile de mărțișoare, anunță autoritățile locale. Acestea vor fi amenajate în mai multe zone din oraș.
Vor exista spaţii speciale în pieţele agroalimentare „Star”, „Dacia”, „Astra” şi Tractorul, dar şi în zonele importante din oraş, fiind depuse deja cereri în acest sens, informează brasovultau.ro
Astfel, pentru promenada de la Parcul Central „Nicolae Titulescu” au fost depuse 30 de cereri de comercializare a mărţişoarelor, dar unii vânzători au solicitat câte două căsuţe.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, din experienţa anilor trecuţi, municipalitatea se așteaptă la peste 40 de căsuţe în această zonă a oraşului, căsuţe ce vor fi aduse de Regia Locală a Pădurilor Kronstadt.
În perioada 24 februarie – 1 martie va fi un „târg de mărţişoare” şi la Complexul Bartolomeu, fiind eliberate 14 abonamente.
Alte 3 abonamente au fost eliberate pentru platoul de lângă terminalul RATBV din cartierul Triaj, iar alte 7 au fost eliberate pentru cartierul Noua (pe platforma de pe strada Levănţicăi).
După ce se va termina târgul de mărţişoare, în perioada 3-8 martie va fi cel de flori, în aceleași locații din cartierele Bartolomeu, Noua, Triaj și în parcul central.
Pentru ambele târguri, comercianţii vor plăti între 3,6 lei și 6 lei/mp/zi în funcție de zonă.