Autostrada Brașov-Comarnic: Banca Europeană de Investiţii (BEI) vrea să finanțeze lucrările. Ce spune Guvernul

Last Updated on februarie 19, 2018 Luni, reprezentanții Băncii Europene de Investiţii (BEI) s-au întâlnit cu ministrul finanțelor, Eugen Teodorovici. Aceștia au spus că Banca Europeană de Investiţii (BEI) este pregătită să sprijine proiectul autostrăzii Comarnic – Braşov.

„Vom continua să colaborăm, să lucrăm cu ministerul pe care îl conduce, dar şi cu Ministerul Transporturilor, cu toată capacitatea pe care o avem pentru a sprijini proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov. Am indicat clar că suntem gata să sprijinim asta, din orice poziţie ne-am regăsi”, a spus vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Andrew McDowell.

Autostrada Brașov-Comarnic: Banca Europeană de Investiţii (BEI) vrea să finanțeze lucrările. Ce spune Guvernul 1

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat că România nu are probleme în a finanţa proiecte, ci în modul în care derulează programele finanţate, scrie Agerpres și preluat de euractiv.ro.

„Am avut, de-a lungul timpului, multe exemple de prelungiri de acorduri de împrumut, pentru că pe fond documentele şi chiar proiectele nu erau gata în timpul planificat. Aşa că nu este problema de finanţare pentru Comarnic-Braşov sau alte proiecte din România.

Vom vedea exact care este situaţia din discuţiile cu Ministerul Transporturilor. Sunt discuţii înaintate, după cum ştiţi, cu Banca Mondială pe această secţiune. Repet: nu problema de finanţare ne creează astăzi probleme”, a susţinut Teodorovici.

Proiectul de autostradă Ploieşti – Braşov este compus din două sectoare cu caracteristici de proiectare şi construcţie radical diferite: sectorul Ploieşti – Comarnic (sector de câmpie şi deal) respectiv Comarnic – Braşov (sector de deal şi munte).

Lungimea totală a autostrăzii este de 110 kilometri, iar costurile sunt estimate la 1,565 miliarde de euro.

Volumul total al împrumuturilor acordat României de Banca Europeană de Investiţii a depăşit 13 miliarde de euro, de la începutul operaţiunilor în ţara noastră, în 1992, şi până în prezent. Numai în 2017, sprijinul acordat de către Grupul BEI, compus din Banca Europeană de Investiţii şi Fondul European de Investiţii (FEI), s-a ridicat la valoare de 1,9 miliarde de euro, din care peste 1,3 miliarde de euro au fost reprezentate de împrumuturile BEI, iar 551 de milioane de euro sub formă de garanţii şi investiţii de capital în întreprinderi mici prin FEI.

Previous Story

Brașov: Update. Tânăra dată dispărută a fost găsită. „Denisa a fost găsită, așteptăm să ajungă acăsică lângă noi, mulțumim din suflet domnului care a găsit-o și a…”

Next Story

Brașov. Polițistul Marian Godina: „Aproape de fiecare dată când cineva e prins în autobuzul RAT fără bilet, sunt câțiva călători, cu biletul plătit sau cu abonament, care sar în apărarea celui care circulă gratis. În înverșunarea lor cu care îi apostrofează pe controlori, nu realizează că…”