Last Updated on ianuarie 11, 2018 Comisia de Circulație din Primăria Brașov a avizat marți construcția a 3 proiecte imobiliare. La sfârșitul anului trecut, un investitor a anunțat că a cumpărat 10 hectare pe locul fostei platforme industriale SC Prefa SA cu 8 milioane de euro unde va construi un complex de locuinţe şi birouri, unele imobile urmând a avea şi 28 de niveluri, din care 3 subterane şi 25 supraterane.
Astfel, proiectele aprobate marți, pe strada Carpaţilor, la numărul 14, va fi ridicat un bloc cu patru etaje. Pe strada Avram Iancu nr. 159 – 161, nu departe de Autogara Bartolomeu, se are în vedere construirea unui imobil cu arhitectură în trei trepte, cu două, patru şi opt etaje, informează mytex.ro.
Cel mai impozant în această serie de dezvoltări imobiliare avizate recent este un ansamblu rezidenţial pe strada 13 Decembrie, în zona Tractorul-Coresi, unde se vor construi 780 de apartamente.
După primirea acestor avize din partea Comisiei de circulaţie, dezvoltatorii imobiliari trec la completarea documentaţiei necesare pentru obţinerea autorizaţiei de construire.