Brașov: O universitate privată se desființează în acest an. Ce se întâmplă cu studenții

Last Updated on octombrie 1, 2017 Universitatea ”George Barițiu” din Brașov se desființează în acest an. Universitatea nu va mai avea dreptul să înmatriculeze studenți în anul întâi, iar studenții din ceilalți ani de studiu se vor putea transfera și vor putea da licența la instituții de învățământ superior acreditate.

”Un prim pas este legat de elaborarea a trei legi pentru desființarea unor instituții de învățământ superior private, respectiv Universitatea «Mihai Eminescu» din Timișoara, Universitatea «George Barițiu» din Brașov și Institutul Bancar Român din București”, spune Gigel Paraschiv, secretar de stat pentru învățământ superior din Ministerul Educației, citat de libertatea.ro

Brașov: O universitate privată se desființează în acest an. Ce se întâmplă cu studenții 1

”Legea educației obligă universitatea care intră în lichidare să continue activitatea didactică până când a terminat și ultimul student. În schimb, nu poate accepta alți studenți în anul I și nici nu poate organiza licență”, a spus Gigel Paraschiv.

În noul an universitar care începe în octombrie nu vor mai fi 107 programe de studii, care au intrat în lichidate. De asemenea, au intrat în lichidare 57 de programe de master și două domenii, spune Gigel Paraschiv.

”107 programe de studii care au intrat în lichidate. Sunt programe de studii care nu mai sunt căutate de absolvenții de liceu. Absolvenții acestor specializări nu mai au căutare pe piața muncii și atunci se îndreaptă pe piața muncii care are căutare în viitor”, explică Gigel Paraschiv.

Tot în noul an universitar sunt 49 de specializări noi și alte 57 care au devenit, din autorizate provizoriu, acreditate.

”Ca elemente de noutate, au fost introduse cinci specializări noi și a fost modificată denumirea unei specializări. În total, pentru 2017-2018 sunt 49 de specializări noi și 57 acreditate. În ceea ce privește programele de masterat, anul acesta au apărut 142 de programe noi, dar, în același timp, au intrat în lichidare 57 de programe și două domenii”, mai spune Gigel Paraschiv.

Previous Story

(Foto) Brașov, 1 octombrie 2013. Însă ce frumos a fost astăzi :)

Next Story

Medicul Dan Grigorescu: „Brașov, trezește-te! Uite că se poate! Se construiește un nou spital de concepție modernă, se închid clădirile celui vechi, e de acord și Ministerul Sănătății…”