Brașov: Măsuri rapide luate în ultima seară de Oktoberfest din cauza furtunii

Last Updated on septembrie 19, 2017 Furtuna violentă din vestul țării i-a determinat pe organizatorii Oktoberfest-ului din Brașov să ia măsuri speciale. Speriați că furtuna ar putea să se abată și asupra Brașovului, duminică seară, în ultima zi de Oktoberfest, au fost stinse toate grătarele şi închise toate tonetele care riscau să fie luate de vânt.

După ce au aflat de vijelia care a afectat vestul României, județul Brașov fiind alertat, de asemenea, cu cod galben de furtună, edilii braşoveni au făcut mai multe vizite în teren, pentru a vedea dacă sunt necesare unele măsuri speciale, informează bzb.ro

Brașov: Măsuri rapide luate în ultima seară de Oktoberfest din cauza furtunii 1

Astfel, duminică seara, după ora 19.30, viceprimarul Braşovului, Laszlo Barabas, şi reprezentanţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Primărie au mers la Oktoberfest, cerându-le comercianţilor să stingă focurile de la grătare, pentru a evita riscul producerii unor incendii, dar şi să demonteze tonetele care ar fi putut să fie luate de vânt.

Pe de altă parte, Barabas a afirmat că furtuna nu a făcut „ravagii” în Braşov. „Vântul a doborât doi arbori, unul la intersecţia Bulevardului 15 Noiembrie cu strada Dorobanţilor, iar celălalt pe strada Maior Cranţa. Nici unul dintre cei doi copaci nu a căzut pe vreo maşină. În schimb nu au fost dislocate table sau alte elemente de pe clădiri”, a mai spus reprezentantul municipalităţii.

Potrivit datelor comunicate luni de IGSU, în urma furtunilor de scurtă durată, dar de intensitate semnificativă, de duminică seara, care s-au manifestat în nu mai puțin de 15 județe (Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Caraș-Severin, Hunedoara, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Suceava, Sălaj și Timiș), s-au înregistrat 145 victime, dintre care 8 persoane au decedat.

Din fericire însă, în județul nostru nu au existat persoane rănite și nici nu s-au înregistrat pagube materiale semnificative.

Previous Story

„Street Food Festival, Puteti sa-mi spuneti ce s-a intamplat in Brasov? Desi a trecut atata timp, a ramas inceand chiar de a doua zi, dupa ce v-ati strans tarabele, un miros ingrozitor, care vine din padure, chiar deasupra aleii de sub Tampa”

Next Story

UPDATE. Accident Brașov: Mamă şi fiică, la un pas de moarte din cauza unui şofer băut pe podul de la Fartec