Copil din Brașov, bolnav de cancer, internat în Italia, chemat înapoi de medicii din București. Însă un zbor cu avionul în România l-ar ucide, spun medicii italieni. Reacția Avocatului Poporului

Last Updated on august 21, 2017 Medicii de la ministerul Sănătății sunt la un pas să ucidă un copil de 4 ani pentru că nu vor să deconteze operația de transplant din Italia, pe motiv că o astfel de operație se poate face și la noi în țară. Doar că drumul cu avionul îl poate ucide pe micuț, spun medicii italieni.
Avocatul Poporului s-a autosesizat. Potrivit unui comunicat de presă, Victor Ciorbea va verifica o posibilă încălcare a dreptului la ocrotirea sănătății.

„Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 34 din Constituția României privind dreptul la ocrotirea sănătății”, se specifică în comunicatul semnat de purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului.

Copil din Brașov, bolnav de cancer, internat în Italia, chemat înapoi de medicii din București. Însă un zbor cu avionul în România l-ar ucide, spun medicii italieni. Reacția Avocatului Poporului 1

„În data de 4 august 2017, un post de televiziune a difuzat un reportaj în care se susține că reprezentanții Ministerului Sănătății au răspuns sec că «transplantul se face și la noi în țară!». Or, medicii italieni le-au spus părinților că un zbor cu avionul în Romania i-ar fi fatal copilului. Acesta este plecat la tratament în Italia, în baza unor documente eliberate tot de instituțiile sanitare din România, care acum au stabilit că operația de transplant de celule stem se poate face și în România. Numai că băiețelul de patru ani și zece luni este mult prea slăbit pentru a mai putea face față unui drum în țară”, sunt argumentele de la care a demarat ancheta Cornelia Cor, reprezentantul Av. Pop. din Braşov.

Pe 3 august, Digi24 a prezentat cazul unui băiețel de 4 ani din Brașov, bolnav de cancer, căruia autoritățile refuză să-i deconteze operația de transplant pe motiv că astfel de intervenții se pot face și în România.

Părinții susțin însă că medicii din Italia i-au avertizat că o călătorie cu avionul i-ar putea fi fatală copilului.

Este vorba de un transplant de celule stem, despre care autoritățile române susțin că ar putea fi realizat la Institutul Clinic Fundeni București sau la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu Timișoara.

Previous Story

Brașov: „O stire de ultima ora! Pentru anul școlar 2017-2018 mai sunt locuri libere la clasa a IX-a, invatamant profesional dual, calificarea ” masinist utilaje cale și terasamente” … primești pe lângă bursa de la stat de 200 de lei, încă 200 de lei, masa pe perioada practicii și se asigura transportul la locul de practica”

Next Story

Brașov: Se oprește apa caldă pe mai multe zone din Municipiu