Accident Brașov: Biciclist de 13 ani lovit pe trecerea de pietoni

Last Updated on mai 4, 2017 Un băiat, în vârstă de numai 13 ani, a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni de pe Bulevardul Eroilor din Brașov. Acesta s-a angajat în traversarea străzii fără să coboare de pe bicicletă, moment în care a fost accidentat de un șofer în vârstă de 61 de ani chiar pe trecerea de pietoni.

„La data de 02.05 a.c., în jurul orelor 18.00, un minor de 13 ani, s-a angajat în traversarea, pe bicicletă, a Bulevardului Eroilor, pe trecerea de pietoni amplasată în dreptul imobilului cu nr. 19, când a fost surprins şi accidentat de un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani.

Accident Brașov: Biciclist de 13 ani lovit pe trecerea de pietoni 1

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a minorului, care a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a rămas internat”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Gabriela Dinu, citat de bzb.ro

În cauză a fost constituit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, cercetările fiind continuate sub supravegherea unităţii de parchet competente.

Advertisements
Previous Story

Brașov: DISPĂRUT! “L-am căutat peste tot, la prieteni, colegi. Am pus afişe în oraş, i-am distribuit fotografia pe internet” L-ai văzut?

Next Story

Marinar din Brașov lăsat să moară de foame pe vas! „Astăzi este ultima zi în care avem mâncare şi nu ştim dacă, cine şi când ne va aproviziona. În câteva zile se va termina şi combustibilul, vom rămâne pe întuneric”