Brasov: NOU! Programări on-line pentru schimbarea buletinului. Vezi ce trebuie sa faci:

Last Updated on martie 1, 2017 Programările pentru depunerea documentelor necesare obținerii sau schimbării actelor de identitate, precum și pentru viza de reședință, pot fi făcute începând de astăzi și on-line, prin intermediul portalului www.brasovcity.ro.

Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor pune acest instrument la dispoziția cetățenilor în speranța că va reduce numărul solicitanților care așteaptă ore în șir, încă de dinaintea începerii programului cu publicul, pentru a depune dosarele necesare obținerii actelor.

Brasov: NOU! Programări on-line pentru schimbarea buletinului. Vezi ce trebuie sa faci: 1

Solicitantul trebuie să citească Regulamentul de programare online și să completeze datele cerute de aplicatie: data și ora programării, numele și prenumele, CNP-ul, numărul de telefon și e-mailul.

De asemenea, pagina conține și butonul ˝INFORMAȚII UTILE˝, de unde cetățeanul poate obține date și formulare specifice fiecărei proceduri pe care dorește să o urmeze în privința eliberării actelor de identitate, inclusiv să trimită un mesaj SPCLEP, dacă este înregistrat în portal cu nume de utilizator și parolă.

Potrivit șefului Serviciului Evidența Persoanelor din cadrul SPCLEP Brașov, Carmen Șchiopu, programările realizate on-line sunt procesate și de aparatul care eliberează bonuri de ordine în incinta SPCLEP, astfel încât aparatul nu va emite bonuri de ordine la data exactă (ziuă, oră) ocupată de o programare on-line, însă nu va elibera bon de ordine pentru persoanele programate on-line. De asemenea, numărul bonurilor de ordine disponibile fizic va scădea în funcție de numărul programărilor on-line.

În fiecare zi, va fi afișată la intrarea pentru public o listă a programărilor on-line din ziua respectivă. De asemenea, prin sistemul audio din interiorul Serviciului Evidența Persoanelor, cei programați on-line vor fi invitați pentru a ajunge la ghișeu. Dacă persoana chemată nu se află în sala de așteptare,va pierde dreptul de a ajunge la ghișeu, până la o nouă programare (fie on-line, fie pe bază de bon de ordine).
Este recomandat ca fie prin intermediul unei foi tipărite, fie prin intermediul unui dispozitiv mobil, dovada programării să fie accesibilă, pentru a se evita tensiunile cu persoanele care preferă bonurile de ordine.

˝Sperăm ca această metodă să descongestioneze ghișeele și să reducă aglomerația și timpii de așteptare, iar oamenii să nu mai fie nevoiți să stea la coadă. Acest sistem este deocamdatpă experimental. Pe viitor, dacă va fi nevoie, vom achiziționa aparatură mai complexă, care să permită eliberarea de bonuri de ordine și pentru persoanele programate on-line˝, a declarat Carmen Șchiopu.

Vor exista timpi de așteptare și pentru persoanele programate on-line, dar reprezentanții SPCLEP speră ca acești timpi să fie cât mai scurți, iar pe parcursul aplicării noii variante, tot mai puțini oameni să stea la coadă.

Potrivit datelor SPCLEP, serviciul procesează zilnic, în medie, aproximativ 140-150 de solicitări legate de evidența persoanlor (cărți de identitate, cărți de identitate provizorii, vize de reședință etc). Într-o lună normală, se procesează aproxiamtiv 2.500 de dosare lunar, însă există și perioade mult mai aglomerate. De exemplu, vara, numărul dosarelor depășește 3.300 lunar, din cauza solicitărilor venite din partea cetățenilor care lucrează în străinătate. Luni foarte aglomerate, din cauza solicitărilor de viză de reședință, sunt și lunile februarie și octombrie.

Regulamentul de programare online:
1.Înainte de programare vă rugăm să verificaţi informaţiile generale şi lista actelor necesare depunerii actelor de identitate cayul
2. Programarea este netransmisibilă, individuală, corespunzătoare unui singur CNP.
3. O programare şi timpul aferent unei programări sunt alocate unei singure persoane nu unei familii.
4. În cadrul calendarului este permisă efectuarea unei singure rezervări, pentru un CNP, la o anumită dată/oră. Utilizatorul are posibilitatea de a efectua o nouă rezervare doar după ce trece data/ora respectivă.
5. Accesul la biroul de depunere se face conform listei de prezenţă afişate, la intrare, la data şi ora programată. Pentru a nu se decala programările nu se acceptă întârzieri. 6. Neprezentarea la data şi ora programată, neconformitatea datelor din formularul de programare şi lipsa actelor necesare duc la anularea programării.
7. În cazul anulării programării, solicitantul va aplica pentru o nouă programare.
8. În cazul zilelor declarate nelucrătoare anunţate ulterior prin acte normative, solicitanţii vor fi sunaţi şi reprogramaţi telefonic de către Serviciul de Evidenţă a Persoanelor.

Previous Story

Accident Brașov: Pieton lovit de un Fiat albastru. A murit pe loc

Next Story

Poiana Brașov legată de Predeal cu … pârtii de schi