Last Updated on decembrie 15, 2016 Lucrările care se efectuează la Centrua Ocolitoare a Brașovului pot provoca accidente foarte grave. Din cauza unei lipse de conduită a muncii dovedită de autorități, un șofer a fost foarte aproape de a intra în coliziune frontală cu un TIR.
Acesta a intrat pe centură și cum știa că se circulă pe două benzi pe sens a vrut să treacă pe a doua bandă. Numai un reflex miraculos l-a ajutat să evite coliziunea cu un TIR. Din cauza lucrărilor, traficul a fost deviat astfel că se circulă pe o singura bandă pe sens. Ce este însă foarte grav este ca acest lucru nu este semnalizat deloc, astfel că șoferii care vin din alte părți nu știu acest lucru.
„Ieri pe ocolitoarea Brasov (VO1K) a fost deviat tot traficul pe un singur sens. Si astazi 14.12.2016 a fost la fel. Insa nici un indicator nu anunta acest lucru!”, a scris șoferul care a postat imaginile pe trafictube.ro
„Ce noroc si ce refelx ai avut….bravo…si multa”stima” celor care nu au semnalizat traficul pe ambele benzi..”, a comentat o persoană.
„Doamne ce m-am speriat. Nici eu nu ma asteptam la asa ceva, si eram chiar adormit cu inceputul lung de dinainte, si-mi ziceam in minte „unde-i aproape accidentul asta frontal ca doar intri pe sens unic acum si sunt separate sensurile, deci zboara careva peste parapetii aia de beton sau..?” si n-am mai apucat sa termin gandul. Bine ca ai avut reflex bun si ca n-ai fost cu juma de secunda sau cativa metri mai in fata, ca altfel …
Vezi video aici:
Nu inteleg totusi cum de ai reusit sa-ti vezi de drum mai apoi, si fara sa zici nimic.” a comentat o altă persoană.