Brașov: Salvaţi Copiii investeşte din nou la Maternitate

Last Updated on octombrie 6, 2016 Organizația Salvaţi Copiii România a deschis o nouă serie de 29 de donaţii cu echipamente medicale performante pentru maternităţile din mai multe oraşe din ţară, printre care se numără şi Maternitatea Braşov.

În 2016, peste 460.000 de euro vor fi investiţi în dotarea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi din mai multe oraşe din ţară printre care se numără şi Braşovul, informează monitorulexpres.ro

„Maternităţile şi secţiile de nou-născuţi au în continuare nevoie de sprijin, în aşa fel încît efortul medicilor să fie susţinut de dotări la standarde moderne, care să ajute copiii născuţi prematur să supravieţuiască. Anul acesta, continuăm programul nostru de reducere a mortalităţii infantile, pentru că ne dorim că niciun nou-născut să nu îşi mai piardă viaţa din cauze prevenibile“, a spus Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv Salvaţi Copiii România.

Maternitatea Başov a primit, în luna martie, un incubator performant şi un monitor de funcţii vitale, donaţie făcută de organizaţia Salvaţi Copiii şi de o librărie online. Donaţia, în valoare de 25.000 de euro, nu este prima venită din partea organizaţiei, maternitatea braşoveană primind, anii trecuţi, un monitor electroencefalograf, un ventilator de suport respirator şi alte echipamente, în valoare totală de 48.000 de euro.

În 2015, la Maternitatea Braşov au avut loc 4.083 de naşteri şi au fost îngrijiţi 626 de bebeluşi născuţi prematur.

Previous Story

Aeroportul Brașov. Adrian Veştea: Turnul de control şi căile de rulare ale aeroportului pot fi făcute anul viitor. Vezi ce spune și primarul George Scripcaru:

Next Story

Video Brașov: S-au urcat pe Turnul C.E.T. Braşov înalt de 280 m. Vezi cum este la înălțime: