Aeroportul Brașov: „Colegii de la PSD au o datorie morală faţă de comunitatea braşoveană pentru a susţine modificarea legii terenului”, a precizat Gabriel Andronache, deputat PNL. Crezi că o vor face?

Last Updated on august 25, 2016 Aeroportul Brașov are nevoie de teren iar acum are prea multe legi în Parlament pentru dobândire. Ieri, Consiliul Județean, Primăria și Prefectura Brașov s-au întâlnit pentru a stabili care lege să fie susținută de parlamentarii din Brașov.

„Îi rugăm să ia în discuţie cu maximă urgenţă, şi încă din prima zi a sesiunii de toamnă a Parlamentului, acest proiect de lege care a fost lucrat, structurat de către specialiştii în cadastru de la nivelul Oficiului Judeţean, de la Primărie şi Consiliul Judeţean, din luna mai, care a parcurs până acum două etape, respectiv înregistrarea la Biroul Permanent al Senatului şi avizul Consiliului Legislativ”, a explicat George Scripcaru, primarul Braşovului pentru rttbrașov.ro.

Primarul este sigur că toate procedurile pot fi parcurse într-o lună, dacă toţi parlamentarii îşi doresc acest lucru, mai ales că nu este vorba decât de efectuarea unor proceduri. La rândul său, deputatul Gabriel Andronache face un apel la colegii săi din PSD, care au majoritatea în Legislativ, să susţină acest proiect, mai ales că legea care există, propusă de social democraţi, nu poate fi aplicată din cauza unor erori cadastrale.

„La momentul adoptării acestei legi, inaplicabile la ora aceasta, am făcut toate observaţiile necesare în comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Nu am fost ascultat şi a fost adoptată această reglementare care nu poate fi aplicată. Prin urmare, colegii de la PSD au o datorie morală faţă de comunitatea braşoveană pentru a susţine modificarea legii respective”, a precizat Gabriel Andronache, deputat PNL.

Va susţine PSD iniţiativa opoziţiei?

Rămâne de văzut însă dacă parlamentarii PSD vor fi de acord să susţină o iniţiativă legislativă venită din opoziţie, mai ales că aceasta modifică o lege iniţiată chiar de senatorul social democrat braşovean, Viorel Chiriac.

„Avem în acest moment o pistă care se degradează pe zi ce trece şi o lege care trebuie amendată. Eu sunt de acord să o facem, dacă e posibil, cât mai repede posibil, funcţională”, a spus Viorel Chiriac, senator PSD.

Dacă legea ar fi promulgată în această toamnă, din primăvară ar putea fi reluate lucrările la aeroportul de la Ghimbav.

Previous Story

Spitalul Brașov: UPDATE 18 hectare și 100 de milioane de euro pentru construcție. Vezi unde va fi construit:

Next Story

Brașov: LOVITURĂ! 38 de vagoane cu lemn, confiscate de polițiști! Trebuiau să ajungă la o mare fabrică de prelucare a lemnului din oraş