Spitalul Brașov: UPDATE 18 hectare și 100 de milioane de euro pentru construcție. Vezi unde va fi construit:

Last Updated on august 25, 2016 Pentru prima dată în istoria Brașovului, autoritățile locale s-au pus de acord asupra unui proiect uriaș, fără certuri și scandaluri. Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea, prefectul Ciprian Băncilă şi primarul Braşovului, George Scripcaru, au organizat ieri o conferinţă de presă comună, în cadrul căreia au anunţat că au fost făcuţi primii paşi în vederea construirii unui nou spital.

Pentru a pregăti acest proiect, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea, a declarat că au fost purtate discuţii inclusiv la Ministerul Sănătăţii. În primă fază, a explicat el, trebuie reglementată situaţia juridică a terenului pe care urmează a se construi acest spital, informează bzb.ro.

14081305_294752220892322_430971783_n

Până acum, a fost identificat locul unde ar urma să se realizeze noua unitate medicală, respectiv un teren de lângă Institutul de Cercetare al Universităţii Transilvania (Campusul Genius), în prelungirea Centrului de Afaceri, care este în curs de amenajare. Această decizie a fost luată ţinând cont de faptul că locaţia va fi interconectată la ocolitoarea Braşovului, astfel că accesul va fi facil din mai multe zone şi în plus nu se mai pierde timp cu traficul din oraş.

În respectiva zonă, municipiul Braşov are în proprietate 7 hectare. Tot acolo mai sunt 11 hectare de teren care acum sunt ale Institutului Cartofului, pe care Primăria vrea să le preia pentru proiectul spitalului. În acest sens, Prefectura Braşov, Consiliul Judeţean şi Primăria municipiului au convenit să transmită Guvernului un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind predarea acestui teren către

 

Din estimările municipaliţii, pentru construirea unui nou spital ar fi nevoie de cel puţin 100 de milioane de euro, însă suma exactă va fi cunoscută după finalizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic.

Pe plan local, pe lângă alocarea celor 7 hectare de teren, autorităţile au arătat ieri că se pot susţine financiar şi realizarea infrastructurii de utilităţilor (acces rutier, reţele de gaz, energie electrică, alimentare cu apă).

Previous Story

Brașov: A fost stabilită locația pentru noul spital regional. Medicul Dan Grigorescu: „Mulțumim, George Scripcaru! Mulțumim, Adrian Veștea! Mulțumim, Vlad Voiculescu!”

Next Story

Aeroportul Brașov: „Colegii de la PSD au o datorie morală faţă de comunitatea braşoveană pentru a susţine modificarea legii terenului”, a precizat Gabriel Andronache, deputat PNL. Crezi că o vor face?