Brasov: O pisică a provocat un incendiu în centrul orașului. Vezi ce a făcut:

Last Updated on mai 19, 2016 Ghinion pentru proprietarul unei garsoniere dintr-o casă situată în Centrul Vechi, pe strada George Bariţiu nr. 26. Un incendiu violent a izbucnit ieri în jurul orei 14.30.

Fumul gros se vedea de la distanţă mare, iar circulaţia din zonă a fost îngreunată pe durata intervenţiei pompierilor, informează bzb.ro.

„Am intervenit cu trei autospeciale cu apă şi spumă la un incendiu izbucnit la acoperişul unei case din Centrul Istoric al Braşovului. Incendiul a fost localizat încă din primele momente ale intervenţiei, după care am trecut la lichidarea acestuia.

A ars acoperişul clădirii pe o suprafaţă de 50 de metri pătraţi şi, din fericire, nu au fost victime”, a declarat căpitanul Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.

Potrivit aceleiaşi surse, incendiul s-ar fi putut răspândi foarte uşor la casele aflate în apropiere, la o distanţă foarte mică de clădirea în flăcări.

Din acest motiv, pompierii au intervenit pe două laturi ale casei şi flăcările nu au ajuns la vecini.

Proprietarul locuinţei a precizat că incendiul ar fi izbucnit din cauza unei pisici care a răsturnat o cutie de pe aragaz, după care flăcările s-au extins cu repeziciune.

Previous Story

Brasov: Politistii au identificat cadavrul descoperit intre niste stanci. Vezi cine e femeia data disparuta in urma cu un an

Next Story

Brașov: A fost ARESTAT criminalul profesoarei găsită moartă pe Transfăgăraşan