Brașov: Se poate! Zebra care luminează pietonii

Last Updated on martie 22, 2016

Autoritățile locale au instalat prima trecere de pietoni inteligentă, pe strada Independenței, la intersecția cu străzile General Dumitrache şi Valea Jiului, care se luminează atunci când cineva vrea să treacă strada.

La finele săptămânii trecute au fost montaţi stâlpii de iluminat, înalţi de 7 metri, prevăzuţi cu lampadare cu LED-uri a căror lumină va creşte în intensitate în momentul în care pietonul se va angaja în traversare, dar şi elemente reflectorizante care să le sară în ochi şoferilor.

pietoni

Administratorul public al Braşovului, Miklos Gantz, a precizat că în perioada următoare se vor monta pe carosabil şi cele două şiruri luminoase de LED-uri, care vor demarca trecerea şi care se vor aprinde tot în momentul în care pietonii se vor angaja în traversare, dar şi senzorii de mişcare care vor detecta prezenţa pietonilor şi vor aprinde trecerea, informează bzb.ro

[ads2]

Între timp Primăria a trecut la montarea limitatoarelor de viteză, atât la trecerile care au fost şi anul trecut prevăzute cu limitatoare, dar au fost demontate în perioada iernii, dar şi în noi zone din oraş. Astfel, de la 31 de treceri de pietoni cu limitatoare de viteză, câte erau în 2015, pe străzile din Braşov, anul acesta, în total, vor fi 78.

De asemenea, administratorul public al oraşului a precizat că între indicatorul care anunţă prezenţa denivelării artificiale şi sfârşitul trecerii de pietoni este o distanţă destul de mare, ce poate ajunge şi la 200 de metri, în care viteza maximă permisă este de 30 km/h.

 

Previous Story

Brasov: Veste bună pentru Iulia, tânăra lovită pe trecerea de pietoni

Next Story

Brașov: PNL a renunțat oficial la George Scripcaru ca și candidat la Primărie și l-a ales pe Adrian Gabor. Îl votezi?