Aeroportul Brașov. „Încurajări” din Sibiu: „Aeroportul Brașov se va dezvolta greu”, directorul aeroportului din Sibiu

Last Updated on martie 30, 2016 Inaugurarea Aeroportului Brașov poate duce la falimentul Aeroportului din Sibiu dar asta nu înseamnă că Aeroportul de la noi va avea succes. Prețul biletelor de avion va fi hotărâtor pentru brașoveni iar dacă la Aeroportul Otopeni se vor găsi bilete avantajoase brașovenii vor zbura de la București indiferent de patriotismul local.

Și în viitorul apropiat vom avea de ales între a zbura de la Sibiu sau București sau doar de la Sibiu. Greu de crezut că se va construi Aeroportul Brașov iar dacă se va construi, greu de crezut că va ave suucces.

Faceți o secundă abstrazție de dorința de a avea aeroport și citiți declarațiile directorului Aeroportului Sibiu, Marius Ioan Gîrdea într-un interviu la TSTV.

„Au betonat un drum. Poate fi un aeroport de succes, dar ce trebuie toată lumea să înţeleagă este următorul lucru. Aeroportul Sibiu, un aeroport de tradiţie în ţară, întîmpină dificultăţi în a reuşi să convingă operatorii aerieni să vină să opereze de aici.

[ads2]

Gîndiţi-vă că un aeroport nou, faţă de noi va avea mult mai multe dezavantaje, pentru că dacă noi în momentul acesta ne aflăm la două ore de mers cu maşina de Cluj şi Tîrgu Mureş, cei din Braşov se află la două ore de Otopeni, sau chiar mai puţin. Ceea ce mie îmi ridică multe semne de întrebare cu privire la capacitatea unui aeroport de a se dezvolta în proximitatea Otopeniului”, a declarat Marius Gîrdea, citat de turnulsfatului.ro și preluat de monitorulexpres.ro.

Directorul Aeroportului Sibiu nu vede o „ameninţare“ în construirea Aeroportului Ghimbav, susţinînd că acesta „nu poate reprezenta «o problemă» pentru Sibiu“, ci mai degrabă un concurent. „Pentru călătorul din Făgăraş va fi ideal“, a comentat Marius Gîrdea.

Advertisements
Previous Story

Brașov: „Razboi” în Piața Sfatului. Avem nevoie de așa ceva?

Next Story

Brașov. George Scripcaru: „Înlocuim gropile cu limitatoarele! Am trecut de la o extremă la alta”