Brașov: O altă fabrică va fi inlocuită cu un supermarket. „Au făcut niște măsurători volumetrice acolo pentru a vedea în ce măsură noua clădire se potrivește cu specificul zonei”

Last Updated on februarie 25, 2016 Producătorul de stofe Carpatex a început demersurile pentru a vinde sau închiria halele de pe strada Avram Iancu nr 62, lângă fabrica de încălțăminte, către Kaufland care dorește să deschidă un supermarket.
Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, a declarat stăzi pentru mytex.ro că „cei de la Carpatex au făcut niște măsurători volumetrice acolo pentru a vedea în ce măsură noua clădire se potrivește cu specificul zonei, din punct de vedere al înălțimii cât și al amplasării în teritoriu. Încă nu a fost depusă o cerere pentru obținerea autorizației de construcție”.

În 2013  Comisia de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Primăriei a avizat construcția supermarketului prin Planul Urbanistic Zonal informează bzb.ro. Fabrica a fost dezafectată de mai mult timp.

Centrul comercial ar urma să aibă doar 5.186,60 mp. Magazinul trebuie să aibă o arhitectură specială Ținând cont că zona vizată se află chiar la marginea zonei de protecție a monumentelor istorice, PUZ-ul a fost aprobat, cu mențiunea că magazinul nu va putea arăta ca și cel din cartierul Astra, respectiv să nu aibă aspectul unei hale, ci să se încadreze în specificul arhitectural al zonei. Decizia finală în privința amenajării magazinului o va da însă Comisia de Cultură.

[ads2]

Noul hipermarket Kaufland ar urma să deservească locuitorii din centrul vechi al orașului, pe cei din zonele Griviței, Bartolomeu, Tractorul și Stupini, dar și pe cei localnicii din comunele limitrofe.

 

Previous Story

(Video) Accident Brasov: Chioșc distrus, vânzătoare lovită la picioare. Vezi aici Video:

Next Story

Brasov: Cuţitarul de la Mall-ul Coresi a fost condamnat definitiv pentru tentativă de omor!