De Moş Nicolae, Braşovul redevine Oraş din Poveste. Alex Velea va concerta în Piața Sfatului

Last Updated on decembrie 2, 2015 Aprinderea luminilor de Crăciun va avea loc în Brașov, ca și în anii trecuți, pe 6 decembrie, de Moș Nicolae. Agenţia Metropolitană  va organiza în Piaţa Sfatului un spectacol de lasere, care va avea loc înainte de ora 17.00, când se va aprinde Pomul de Crăciun.

Acţiunea are scopul de a marca candidatura Braşovului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. Spre deosebire de alţi ani, va lipsi focul de artificii. Lângă căsuţa cu reprezentarea Naşterii Domnului, Moş Nicolae va oferi cadouri celor mai ascultători copii, informează rttbrasov.ro.

fefe

Tot pentru cei mici, în centrul Braşovului se va afla, pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, un carusel luminos, iar în Piaţa Enescu va reveni trenuleţul electric. Braşovenii şi turiştii vor putea cumpăra începând din 6 decembrie, vin fiert, produse culinare tradiţionale din Ţara Bârsei şi cadouri pentru cei dragi, de la Târgul de Crăciun din Piaţa Sfatului.

[ads2]

De Moş Nicolae, pe lângă Alex Velea, pe scenă va urca şi corul de copii “Concertino”, urmat de formaţia Kontraband. În 19 decembrie, un concert de colinde cu ansambluri folclorice din toată ţara va încânta auzul celor care trec prin Piaţa Sfatului. În ultima noapte a lui 2015, de la ora 23:00, braşovenii sunt aşteptaţi în centrul oraşului din poveste pentru a sărbători trecerea în noul an.

Previous Story

Accident Brasov: Tânără în comă după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni

Next Story

Brașov: 3 trasee turistice, pentru cunoașterea celor 36 de troițe din Șchei