Last Updated on noiembrie 10, 2016
Marți noapte, bradul de Crăciun a ajuns în Piața Sfatului. Deoarece are 28 de metri, transportul a durat două zile din Vama Buzăului, dintr-o pădure care deținută de municipiului Brașov.
„Bradul are 67 de ani și o înălțime de 28 de metri, însă peste doi metri sunt introduși în consola de beton din Piața Sfatului. De asemenea, este ancorat în patru puncte”, a declarat aministratorul public al Brașovului, Miklos Gantz.
Inițial, bradul trebuia să ajungă în Piața Sfatului în noaptea de luni spre marți, însă transportul a durat mai mult decât se estimase inițial. Platforma care îl transporta a ieșit din pădure în jurul orelor 18.00, iar după ora 22.00, bradul era la Teliu. În cursul nopții a ajuns la intrarea în oraș, unde a stat până aseară, până când traficul din oraș a fost mai puțin intens, apoi a fost dus în piață, informează mytex.ro.
De astăzi va începe și împodobirea bradului. În interior (pe tulpină și ramuri), acesta va fi decorat cu 50 de șiruri luminoase cu leduri și flash-uri, identice celor care vor forma perdeaua de lumini de pe strada Republicii. De asemenea, vor fi montate 40 de sfere luminoase 3D, 60 de conuri luminoase, 40 de ghirlande cu leduri pe verticală (fiecare cu o lungime de 25 de metri).
În spirală, vor fi 250 de șiruri cu ţurțuri de 0,5 metri luminoși cu flash-uri și alte 100 de șiruri cu țurțuri de 1,5 metri. Vârful va fi „dinamic”. De asemenea, vor fi și decorațiuni „de zi”, adică beteală aurie și roșie, globuri și steluțe.
Vezi aici Video:
A sosit bradul in Piata Sfatului!
Posted by Primăria Municipiului Braşov on Tuesday, November 17, 2015
Un brad de Crăciun, a anunțat Gantz, va fi împodobit și în Piața Enescu.
[ads2]
Iluminatul de sărbătoare va fi aprins în 6 decembrie, la ora 17.00. Spre deosebire de alți ani, nu va fi un foc de artificii.
Administratorul public al municipiului a mai spus că alimentarea cu energie electrică a instalațiilor din pomul de Crăciun din Piața Sfatului se va face de la una dintre cele patru prize montate anul acesta sub pavajul din Piața Sfatului: „De la astfel de surse vor fi alimentate și cele 40 de tonete care vor funcționa în timpul Târgului de Crăciun, dar și scena. În acest fel, vom reduce din cablurile care erau pe pavaj în anii trecuți”.