Brasov: Crosul 15 Noiembrie 1987 are loc si in acest an

Last Updated on noiembrie 12, 2015 jjjjj

Revolta anticomunistă a muncitorilor de la Uzina Steagul Roşu, va fi comemorată și în acest an de Asociaţia „15 Noiembrie 1987“ prin celebrul Cros internaţional „15 Noiembrie“ .

Acesta va avea loc sîmbătă și se va alerga pe o distanţă de aproximativ cinci kilometri, parcurgînd acelaşi traseu ca muncitorii de la Uzina Steagul Roşu, în urmă cu 28 de ani.

„Se va pleca de la Roman, acolo unde în urmă cu 28 de ani am rupt gardurile şi am plecat în marş spre Prefectură, şi se va alerga apoi pe traseul Calea Bucureşti – Spitalul Judeţean – Cinema Patria – Hidromecanica – Bulevardul 15 Noiembrie – Prefectura Braşov“, a spus Dănuţ Iacob, prim-vicepreşedintele Asociaţiei „15 Noiembrie“, citat de monitorulexpres.ro.

[ads2]

Înscrierile la crosul internaţional se vor face sîmbătă dimineaţă, de la ora 9.00. De la ora 11.00 se va da startul în cursa feminină, iar de la ora 11.30, în cea masculină. Ca în fiecare an, cei mai buni alergători vor fi premiaţi şi cu bani, întreaga organizare a evenimentului fiind asigurată prin contribuţia de 36.960 de lei a Municipalităţii, dar şi prin participarea asociaţiei.

Previous Story

FELICITARI! Brasov: Sefa UPU-SMURD a fost decorata de Klaus Iohannis cu Ordinul “Meritul Sanitar” in grad de Cavaler

Next Story

REVOLTATOR ! Brasov: Soferul baut care a spulberat o femeie gravida pe trecerea de pietoni s-a angajat la primarie. De cand institutiile publice angajeaza criminali?