Brasov: O noua premiera medicala la Spitalul Sf . Constantin

Last Updated on iunie 15, 2015 O nouă premieră medicală a avut loc la spitalul Sf. Constantin din Brașov,  devenid astfel primul centru privat din România care a abordat chirurgia cancerului de esofag.

Pacientul, în vârstă de 60 de ani, a fost depistat cu un cancer de cardie şi de esofag inferior în luna mai, în urma unor dificultăţi de înghiţire a alimentelor solide, inclusiv un episod de blocaj complet al bolului alimentar la nivelul esofagului.

O echipă multidisciplinară a realizat intervenţia chirurgicală la Spitalul Sf. Constantin în data de 1 iunie, abordând tumoarea atât prin abdomen, cât şi prin torace (Procedeul Ivor Lewis), segmentul de esofag rezecat fiind înlocuit cu un tub gastric croit din marea curbură gastrică ascensionat în torace.

„Chirurgia cancerului de esofag este considerată pe bună dreptate cea mai ingrată şi una dintre cele mai dificile dintre intervenţiile digestive. Esofagul este un organ ce se întinde pe trei regiuni abdominale: gât, torace şi abdomen, fiind organul cel mai sărac vascularizat şi cel mai puţin rezistent la cusăturile chirurgicale dintre toate organele tubului digestiv, operaţiile pe esofag fiind grevate de o rată mare de complicaţii.

Îndepărtarea esofagului tumoral implică înlocuirea lui cu un alt organ ascensionat din abdomen:stomac, colon, intestin subţire.

În România, 3-4 centre universitare fac intervenţii esofagiene prin abord combinat: abdomen-torace, abdomen-cervical, abdomen-torace-cervical”, a explicat dr. Bogdan Moldovan – șeful secţiei de Chirurgie de la unitatea sanitară privată, citat de mytex.ro

Echipa a fost formată din: dr. Bogdan Moldovan – șef secţie chirurgie Spitalul Sf. Constantin Braşov, dr. Toma Lucian – medic primar chirurgie generală şi vasculară SCJU Mureş, dr. Dumitru Pocreaţă – medic specialist chirurg Spitalul Sf. Constantin, dr Lucian Băilă – șef secţie ATI Spitalul Judeţean Tg. Mureş, dr. Andrei Laslau – medic specialist chirurg, dr. Svetlana Enache – medic specialist chirurgie vasculară, dr. Alin Farcaşiu – medic specialist ATI, toţi trei de la Spitalul Sf. Constantin, şi as. Angela Cotoară – asistentă-șefă bloc operator Spitalul Sf. Constantin.

 

Previous Story

Brasov: Controlul OPC la un restaurant de pe Republicii s-a lasat cu scandal. Comisarii si ziaristii au fost amenintati si bruscati de patron. A fost nevoie de interventia Politiei

Next Story

Brasov: Patronul restaurantului care i-a amenintat pe inspectorii de la Protectia Consumatorului, amendat cu 15.000 de lei. S-a ales si cu plangere penala pentru ultraj.