Primaria Brasov doreste modernizarea Garii: Cupola care sa acopere peroanele si panouri fono-izolante. Crezi ca Ministerul Transportului va aproba asa ceva?

Last Updated on iunie 2, 2015

Primarul George Scripcaru a precizat că municipalitatea a depus o nouă cerere la Ministerul Transporturilor, în vederea modernizării acestui obiectiv, mai ales că zona din jurul Gării a început să se dezvolte destul de mult în ultimii ani.
„Este păcat că nu putem face ceva. Este o poartă de intrare în oraş, iar prima impresie pe care şi-o face cel care vine în oraş nu este cea mai bună. Am revenit cu o nouă cerere către Ministerul Transporturilor, să facem un proiect-pilot la Braşov.

lll
Cartierul Tractorul se va dezvolta rapid în următorii ani şi trebuie să înţeleagă şi cei de la minister că trebuie să ţină pasul, să se integreze în arhitectura viitoare a oraşului”, a punctat primarul Braşovului, citat de bzb.ro.
Propunerea edililor de modernizare a gării presupune amenajarea unei structuri metalice uşoare, moderne, practic o cupolă care acopere toate peroanele şi unde să existe spaţii comerciale decente.

Panouri fonoabsorbante pe traseul căii ferate
„În prezent, noi, Primăria, facem curat pe aliniamentele de cale ferată. Din păcate, cei de la CFR interpretează greşit demersurile noastre, oricât am face noi curat, să igienizăm, să facem dotările necesare în zonă.
Ceea ce se întâmplă în Gară este total opusul a ceea ce există în oraş. Dacă ni se aprobă acest proiect, trebuie să începem montarea de panouri fono-izolante pe tot traseul care străbate oraşul. O soluţie ar fi accesarea de fonduri pe măsurile pe Mediu sau mobilitate urbană, dar este foarte greu”, a explicat George Scripcaru.
Previous Story

Aeroportul Brasov: Primaria a intrat oficial in proiect. 20 de milioane de euro au fost cheltuiti de Consilul Judetean pentru o pista de 2.8 km si un gard. Mai este nevoie de 50 de milioane de euro pentru finalizarea lucrarilor

Next Story

Brasov: Autobuzul supraetajat, model de FALIMENT. A costat „decat” 300.000 de euro si acum este tras pe linie moarta